Acest proiect este unul dedicat studiului sexualizarii, fiind un material stiintific. Ne pare rau daca sunteti in cautarea unor materiale erotice, aici puteti gasi cel mai complet studiu despre sex in viata animala, vegetala si umana.

TEORIILE CROMOZOMICE ALE DETERMINARII SEXULUI

martie 20, 2010 Scrie un comentariu

Teoria determinarii genotipice a sexului a gasit o baza citologica in existenta heterocromozomilor. Stim ca, in celulele diploide, cromozomii obisnuiti (autozomi) se gasesc totdeauna in perechi, partenerii omologi fiind morfologic identici. In afara de autozomi exista insa, la numeroase specii, un cromozom special, care — la un sex — se gaseste dublu, in timp ce la celalalt este singur sau imperecheat cu unul care nu-i seamana; este vorba de asa-numitul heterocromozom, alozom, idiozom, genozom, cromozom accesoriu, X, Y, W, Z (Hemking, 1891 ; Wilson, 1906). O configuratie cromozomiala devine astfel „semnatura” sexului fiintei care o poseda sau a celei derivate din celula-ou a acesteia (McClung, 1903). Deoarece numarul cromozomilor se hotaraste in momentul fecundarii, aceasta teorie’ postuleaza o determinare singamica.

intr-adevar, sa revenim la cazul citat mai sus, localizind, de exemplu, fiecare dintre factorii sexualizanti in cite un heterocromozom:

2n + XX (feminin) n + X, n + X 2n + XX (feminin)

Vor exista : Parinti: Gameti: Zigoti posibili: Probabilitati de realizare

M = y, / = X

2n + XY (masculin)

n + X, n + Y

2n + XY (masculin)

50% 50%.

Asadar, diviziunea reductionala desparte autozomii si imparte alozomii. Unul dintre sexe da nastere unui singur tip de gameti (homogametic),

Nu exista di selor rase, dar e: ploidie). Daca se in celulele germii nege formal in ce in cele patologice

A , 3 C D

ca la o cercetare cu o metodica mai ingrijita, numarul cromozomilor nu depaseste 46, atit pe celule somatice, cit si (Ford si Hamerton, 1956) pe material testicular. Kodany (1957) admite ca exista „tipuri” cu 48 si „tipuri” cu 46 de cromozomi, primele avind cromozomi supranumerari.

Â, S — fecundarea si copularea ovulului cu spermatozoidul (ambii haploizi): C, D — oul fecundat, diploid. cu patru cromozomi (doua garnituri}, da nastere celulelor diploide ale organismului (in dreapta, o celula germinala primordiala); E, F, G. E. I — diviziuni de maturatie : E. F — diviziune ecuationala; O, B, I — diviziune reductionala; J, K — formarea spermatozoizilor.

Teoria cromozomiala a determinarii sexelor are unele argumente importante in favoarea ei. Citam, astfel, identificarea diferentelor citologice sau citometrice intre gârnetii sexului heterogametic si chiar intre celulele somatice ale sexelor diferite (Barr, 1949). De asemenea, citam rezultatele hibridarilor intre plantele monoice si cele dioice (Correns, 1906), care isi au un corespondent in experientele de incrucisare cu intersexuati.

Prin anumite mijloace se poate inverti sexul aparent functional (fenotipic) al unei fiinte; astfel, de exemplu, o fiinta genetic femela poate fi transformata in mascul functional. Incrucisind-o apoi cu un partener fenotipic si genutipic femela, ar fi ca si cum am incrucisa doua femele. Efectul este o alterare a repartitiei sexelor fata de proportia asteptata dupa schema de mai sus. In tipul cu sex feminin homozigot, rezultind din incrucisarea a doua femele, nu putem obtine decit femele. Astfel, Crew (1921) a studiat o femela de Rana, care la 774 de pui nu a dat nici unul mascul; „tatal” era o femela intersexuata spontan.

Read more…

POLARIZAREA SEXUALA

martie 19, 2010 Scrie un comentariu

Notiunea de „polarizare sexuala" se refera Ia ceea ce pare sa fie — in stadiul actual al biologiei — elementul universal al diferentierii sexuale : aspectul ei functional si dinamic, care exista si acolo unde nu putem face o distinctie morfologica intre gameti.

In acest paragraf vom trece in revista :

1. problema bipolarizarii sexuale ;

2. problema sexualitatii relative ;

3. sexualitatea izogama si ani-zogama;

4. sensul biologic propriu al notiunilor „masculin" si „feminin".

i la unele vegetale inferioare (alge topesc gametangiile celor doua sexe igiilor contopite se conjuga gameti rma unei suspensii de nuclei intr-o evidentiaza si el esenta fecundarii, :a" : cei doi nuclei se pot multiplica ai putin indelungat, esul de fecundatie are un caracter iudei; unul dintre ei, nucleul gene-il sau in alti doi, dintre care unul nucleul oului, originea embrionului t se contopeste cu unul din nucleii iriginea albumenului, care va hrani d, 1899).

metazoare, ca si la metafite, )logice care sa asigure intil-itieri ale gârnetilor, in functie iiu, de tipul de organizare a i o imbraca consecintele fecuna e tot atit de variat intru-ita e si viata. in evolutia si nta deosebita fapte ca : dobin-integrarii organismului, viata ismul.

DE SEXUALITATE

ajoritatea speciilor de vietuitoare, directe, procese sexuale la o sene alge verzi, ciuperci, flagelate sau constatare ridica problema sexua-omen de baza al materiei vii, la tndara (Hartmann). .intr-adevar,

1. B1POLARIZAREA SEXUALA

Schema dubla a polarizarii sexuale (de exemplu masculin-feminin) a fost la un moment dat pusa intr-o situatie critica de catre unele fenomene observate la talofite. Exista specii (la Ascomycete) cu micelii A si B, avind fiecare organe a si b, purtatoare de gameti; adesea organul a al sexului A nu se poate uni decit cu organul b al sexului B, iar a al lui B numai cu b al lui A. „Cvadrisexualitatea" bazidiomicetelor consta in coexistenta a doua polarizari sexuale, aparent independente, ale miceliilor (heterotalisme) ; se formeaza aci patru tipuri, sexual diferite, de micelii, copulatia facindu-se numai intre grupele A si B pe de o parte, si grupele C si D pe de alta parte. „Sexualitatea tetrapolara" a ciupercilor a fost insa lamurita de studiile facute de Bauch (1931) si Greis (1542), care au aratat ca lipsa de conjugare intre anumite perechi nu tine de polarizari sexuale independente, ci de incompatibilitati, rezultind din evidentierea unor „factori de sterilitate" care, dupa caz, pot impiedica contopirea celulara (plasmogamia), contopirea nucleara (cariogamia) sau formarea organelor purtatoare de seminte.

„Sexualitatea multipolara", descrisa de unii autori la ciliate, reprezinta cu multa probabilitate un fenomen analog ; termenul desemneaza constatarea dupa care inauntrul aceleiasi specii conjugarea apropie numai partenerii apartinind aceluiasi „tip".

2. SEXUALITATEA RELATIVA

Butschli (1887) si Schaudinn (1905) admit ca fiecare celula sau gamet poseda „potentialitati", virtualitati, ale ambelor sexe. Prin realizarea predominanta a uneia dintre aceste virtualitati, celulele devin masculine sau feminine, in raport cu alte celule la care domina dispozitia contrara. O astfel de deplasare a echilibrului poate rezulta din imprejurari diferite: imbatrinire, • diviziune celulara sau nucleara, influente deosebite asupra a doua celule diferite sau chiar asupra a doi nuclei, ultimul fapt explicind autogamia (Hartmann, 1909).

Admitind, dupa Hartmann (1955), „bisexualitatea" ca fenomen fundamental al vietii, rezulta — drept consecinta — explicatia cauzala a fecundarii: daca „latura" masculina este inhibata intr-o celula si cea feminina intr-una vecina, se naste intre aceste celule determinate sexual o „tensiune sexuala" ; aceasta tensiune duce la fecundare si dispare prin ea.

O astfel de conceptie permite sa se intrevada posibilitatea unor fenomene de „sexualitate relativa".

Pentru ca sa existe o miscare de sarcini electrice nu e neaparat nevoie de corpuri incarcate cu electricitate de semn contrar, ci numai de corpuri intre care sa existe diferente de potential.

Hartmann a constatat ca, la unele alge izogame, gârnetii prezinta

grade diferite de polarizare, „masurabile" prin numarul zigotilor formati.

Daca notam sexele cu semnul plus si semnul minus, vom putea nota

gradul de polarizare prin + + +, ++, +, —, —, . Obser-

vatia arata ca nu copuleaza numai indivizii de „semn" contrar, ci ca

pot copula si indivizii cu acelasi „semn", dar diferind prin intensitatea

polarizarii (de exemplu + + + cu +).

Acestor observatii li s-a adus o interesanta precizare cantitativa. La alga uni-celulara Chlatnydomonas eugametus, celula neciliata este transformata in celula mobila, apoi in gamet, de catre mediatori chimici specifici („termone"). Alti mediatori chimici produc copularea gârnetilor, deci au functie de „gamone". Qinogamona, care activeaza copularea gârnetului feminin, nu difera calitativ de androgamona, ambele fiind amestecuri de izomeri cis si trans ai crocetinei (Kuhn si Moewus, 1941). Stereoizomerul cis predomina in ginogamona, iar stereoizomerul trans in androgamona. Dupa proportia cisjtrans exista diverse grade de „tarie" sexuala a gârnetului in copulatie; 18/1 de exemplu este „supraforte", in timp ce 2/1 este „slab". Copularea apare la un raport procentual de 20/20. Astfel, 75/25 se comporta fata de 95/5 ca un gamet mascul.

3. SEXUALITATEA IZOGAMA SI ANIZOGAMA

Fecundarea este „izogama" atunci cind ambii gameti au o morfologie similara ; la numeroase protiste, aceasta este regula, gârnetii fiind ambii de aceeasi marime si ambii mobili. La mucorinee si alte ciuperci inferioare copuleaza elemente analoge din taluri deosebite, polarizate opus (heterotalie). Nu se poate vorbi aici decit de polarizare diferita, pe care sa o notam cu simboluri algebrice (+ si —) sau cu litere.

in cursul filogenezei asistam la o diferentiere morfo-functionala a gârnetilor, care devin inegali (anizogamie), pina la disproportia mereu citata, dintre un ou de pasare, cintarind zeci de grame, si un spermatozoid microscopic si diferit de mobil, unul din gameti miscindu-se spre celalalt. Pe aceasta linie, diferentierea sexuala ajunge la oogamie: un gamet voluminos, bogat in rezerve, imobil, care este ovulul, si altul mobil, mic, cu citoplasma redusa la minimum, care este spermatozoidul. In cazul acesta putem vorbi de elemente „feminine" si „masculine".

4. SENSUL BIOLOGIC PROPRIU AL NOTIUNILOR „MASCULIN"

SI „FEMININ"

Geddes si Thomson (1880) au cautat sa exprime in termeni generali diferentele sexuale care separa • femela (inclusiv elementele germinative), de mascul. Dupa acesti autori, urmati de numerosi altii, la femela fenomenul preponderent este anabolic sau de constructie a materiei organice, cu acumulare de energie; la mascul, fenomenul dominant este cata-bolic sau de dezagregare, energia eliberata maniiestindu-se printr-o mobilitate mai mare. Se mai spune ca masculul e „cinetic", femela fiind „trofica", masculul progresiv, iar femela conservatoare, ca la mascul domina functiile animale, iar la femela, cele vegetative.

Faptul ca diferentierea in elemente mascule si femele este o achizitie filogenetica nu a parut limpede tuturor biologilor. Pentru unii autori, dimpotriva, opozitia intre masculin si feminin corespunde unei diferente

Read more…

EXTINDEREA FENOMENELOR DE SEXUALITATE

martie 18, 2010 Scrie un comentariu

Fenomenele de sexualitate se intilnesc la majoritatea speciilor de vietuitoare, plante sau animale. Nu cunoastem, prin observatii directe, procese sexuale la o serie de organisme unicelulare (bacterii, cianoficee, unele alge verzi, ciuperci, flagelate sau amibe), ca si la inframicrobi (virusuri). Aceasta constatare ridica problema sexualitatii ca „achizitie filogenetica" veche sau ca fenomen de baza al materiei vii, la unele specii ea disparind printr-o involutie secundara (Hartmann). O alta categorie de tirtimor-termitele, albinele, furnicile, unde, neutri, care difera morfologic de otita regula, desi uneori ar fi a a doua categorii de gameti. nilul este fecundat de un singur (de exemplu, la ouale telolecite itozoizi se unesc cu un singur mia) are loc de obicei numai i justificata ideea de a cauta cariogamie. Aceasta idee este le autogamie (care se intilnesc remanierea celulara, analoga icelulara a doi pronuclei, care tituie existenta fenomenelor de ), unde nu are loc o contopire urare, cu schimb reciproc de

Read more…

SEXUALITEATEA LA GAMETI

martie 17, 2010 Scrie un comentariu

Un caracter particular il imbraca sexualitatea la unele vegetale inferioare (alge sau ciuperci traind in mediu aerian), unde se contopesc gametangiile celor doua sexe care intra direct in raport; in interiorul gametangiilor contopite se conjuga gameti care nu sint individualizati, ci se prezinta sub forma unei suspensii de nuclei intr-o protoplasma comuna (gametangie). Acest proces evidentiaza si el esenta fecundarii, care este cariogamia. Cariogamia poate fi „intirziata" : cei doi nuclei se pot multiplica alaturi, prin cariokineza, un timp mai mult sau mai putin indelungat.

La vegetalele superioare (angiosperme), procesul de fecundatie are un caracter „dublu". Grauntele de polen contine cel putin doi nuclei; unul dintre ei, nucleul generator, angajat in tubul polinic, se imparte la rindul sau in alti doi, dintre care unul se contopeste cu nucleul oosferei, pentru a forma nucleul oului, originea embrionului (nucleul fecundator propriu-zis), in timp ce celalalt se contopeste cu unul din nucleii sacului embrionar, pentru a forma un alt zigot, originea albumenuluj, care va hrani embrionul ca pe un parazit (Nawaskin si Guignard, 1899).

In cursul evolutiei, la unicelulare, la metazoare, ca si la metafite, au aparut diferentieri morfologice si fiziologice care sa asigure intil-nirea gârnetilor; exista de asemenea diferentieri ale gârnetilor, in functie de rolul lor biologic, de conditiile de mediu, de tipul de organizare a speciei respective sau de semnificatia pe care o imbraca consecintele fecundarii pentru specie si individ.

Rezulta din cele expuse ca sexualitatea e tot atit de variat intrupata in lumea vie, pe cit de variat intrupata e si viata. in evolutia si diversificarea sexualitatii au avut o importanta deosebita fapte ca : dobin-direa structurii pluricelulare, perfectionarea integrarii organismului, viata sedentara sau mobila, individuatia, parazitismul.

VIRILISMUL

martie 16, 2010 Scrie un comentariu

Prezenta izbitoare a caracterelor sexuale secundare masculine, la femeie, defineste virilismul. Dupa Seresevski si Vasiukova (1948) deosebim :

a) uirilisme partiale, in care semnul esential este hipertricoza si in care se pastreaza arhitectonica feminina ;

b) virilismul general, in care exista nu numai o crestere de tip masculin a parului, ci si o morfologie a corpului, ca si un timbru al vocii, masculine.

Nu orice hipertricoza este un virilism partial. Prin hipertricoza nu intelegem decit dezvoltarea anormala (ca volum, abundenta si culoare) a sistemului pilos in general. Perii se pot insa clasifica in : peri corporali generali, peri ambosexuali (axilari si pubieni), care apar la pubertate la ambele sexe, si peri sexuali adevarati sau masculini (mustati, barba, perii din regiunea sternala si de pe linia mediana abdominala), care cresc abia tirziu dupa pubertate (Danforth). Dezvoltarea exagerata a perilor corporali generali poarta numele de hirsutism ; se rezerva numele de pilozitate androida pentru prezenta perilor masculini la femeie si cel de virilism pilar pentru existenta simultana a perilor masculini si generali (Audit, 1952).

In patogenia virilismului intervin, ca si in toate sindromele ambi-sexuale, doi factori principali : dezechilibrul dintre androgeni si estrogeni (in favoarea primilor) si „terenul" tisular constitutional, asupra carora actioneaza hormonii (receptivitate conditionata familial, ereditar, etnic, dar si nervos central).

Factorii constitutionali sint evidenti, de pilda in virilismul pilar al femeilor caucaziene, la care Seresevski si Vasiukova (1948) n-au putut descoperi nici un fel de particularitati functionale ale sistemului endocrin. Invers, intr-o cercetare privind tratamentul fibromului uterin cu testosteron, Lambillori (1950) noteaza ca, spre deosebire de femeia europeana, negresa suporta doze mari de androgeni, fara ca sistemul ei pilos sa se dezvolte sau vocea sa fie net influentata ; in schimb, hipertrofia clitoridiana poate deveni considerabila.

Determinismul endocrin al pilozitatii depinde de un siner-gism complex intre hormonii sexuali si cei corticosuprarenali (Moussio-Fournier, 1946), cu pariciparea hipofizei. Luft (1955), prezentind un numar mare de femei hipofizectomizate (pentru cancer, diabet, etc), observa ca tratamentul cu doze relativ mari de testosteron nu produce virilism pilar. Pe de alta parte s-au semnalat sindrome hiperandrogenice hormonale, de origine suprarenala, fara virilizare (Klotz si Avril, 1955), in care participarea diencefalului era probabila (amenoree, obezitate, crize comitiale).

1. Hiperandrogenia absoluta reprezinta eventualitatea patogenica cea mai simpla ; ea este constituita de prezenta in organism a unui exces de androgeni, cu origine exogena (terapeutica) sau endogena (suprarenala ori ovariana).

in boala lui Cushing si tumorile sau hiperplazia congenitala simpla a suprarenalei, acest exces poate fi depistat prin dozarea 17-cetosteroizilor in urina (fractiunile P2 si $3). Seresevski si Vasiukova explica prin hiper-corticosuprarenalism si virilismele care insotesc alte sindrome endocrine.

Un exces de androgeni poate ii de asemenea de natura ovariana.

a) tumori ovariene virilizante (androame), cu originea in elemente de tip germinativ masculin (arenoblastoame) ; celule simpaticotrope hilare sau celule „lipidice" ; acestea din urma pot semana cu celulele corpului galben (luteom), ale corticalei suprarenalei (hiperneirom), ale tecii ioli-culare (foliculom lipidic) sau cu celulele Leydig (masculinoblastoame) ;

b) astazi se admite ca ovarul netumoral are o secretie fiziologica androgena (responsabila de fractiunile a (4 si 5) ale 17-cetosteroizilor), localizata in celulele hilare si (poate) in cele ale tecii interne. Astfel, printre leziunile capabile sa dea o hiperandrogenie absoluta se numara si hiperplazia celulelor simpaticotrope, hipertecoza „testoida" (Fraenkel, 1941) si luteinizarea granuloasei ovarelor. Aceste leziuni pot fi considerate, in unele cazuri, ca reactii la stimuli hipofizari specifici (gonadotropi).

Read more…

Categories: Probleme sexuale Etichete:,

HOMOSEXUALITATEA

martie 15, 2010 Scrie un comentariu

Poate fi incadrata homosexualitatea printre deviatiile intersexuale dobindite ? Datele mai noi, statistice, eredo-biologice, psihologice, antropometrice, endocrinologice, histo-logice etc. — daca nu dau inca un raspuns satisfacator — permit in schimb o formulare mai justa a diferitelor intrebari si o dirijare adecvata a cercetarilor clinice si experimentale.

Date statistice. Raportul lui Kinsey, Pomeroy si Martin (1948), privind comportarea sexuala a barbatului american, bazat pe chestionare amanuntite, aplicate — cu toata discretia — la mii de persoane, indica o frecventa medie a homosexualitatii de 30°/o pentru ansamblul populatiei adulte masculine (din care 12°/o cu titlu accidental si 18°/o cu aspect habitual, predominind mai mult sau mai putin asupra activitatii sexuale normale). Hirschfeld gasise in Germania (1913) o frecventa de 3—5°/o ; Havelock Ellis, in Anglia (1921), 5°/o. Faptul ca homosexualitatea nu e foarte rara constituie un contra-argument pentru ipoteza dupa care ea ar reprezenta expresia psihica a unei inversari de sex (fenomen exceptional in specia umana). Homosexualitatea feminina pare sa fie cel putin de zece ori mai redusa decit cea masculina, dar inversarile de sex mai frecvente sint — dimpotriva — „feminizari".

Date eredo-biologice. Analiza statistica a frecventei relative a indivizilor de sex masculin si feminin, printre fratii homosexualilor, a aratat unor autori (Lang, 1941) o favorizare a sexului masculin (126, fata de 106) ; acest fapt sustine parerea ca o parte din homosexuali ar fi de fapt femei, cu inversiune a sexului. Aceeasi problema a fost ridicata de Kemp, Jores si Marx, ultimii intrebindu-se daca nu este vorba de intersexuati, la care inversiunea a avut loc dupa stabilirea „sexualitatii cerebrale". Czapnik interpreteaza aceste date in sensul urmator : tocmai excesul de baieti, intre frati, favorizeaza orientarea homosexuala a afinitatii sexuale.

Read more…

GINECOMASTIA

martie 14, 2010 Scrie un comentariu

Ginecomastia defineste o hipertrofie mamara la barbatul adult; examenul histologic exclude din acest grup simplele acumulari de grasime, tumorile si inflamatiile. Diagnosticul diferential histologic cu iibroza simpla si chistica este imposibil de facut, existind tranzitii intre aceste leziuni (dupa autorii germani, ginecomastia intra in cadrul adenofibrozelor).

Etio-patogenia ginecomastiei a fost foarte mult discutata. De circulatie curenta este ipoteza tulburarii primitiv testiculare ; de fapt, insa, singura leziune testiculara insotita cvasiconstant de ginecomastie este corioepiteliomul. Alte glande a caror alterare poate sta la baza ginecomastiei sint : suprarenala, ficatul, tiroida. Statistica lui Impallomeni (1948), care a revazut o bogata literatura, indica mai intii faptul ca leziunile care cauzeaza ginecomastia pot fi foarte usoare, fiind de aceea frecvent trecute cu vederea (46%’ din cazuri sint considerate „esentiale"). Cauza directa a ginecomastiei nu trebuie confundata cu bolile care favorizeaza aparitia sa; Un rol de prim ordin pare a-1 avea testiculul, care in 35,4% din cazuri este anormal; castratii participa numai cu 0,2% in statistica acestui autor (491 de cazuri). Ginecomastia poate fi considerata ca unul din primele semne de rupere — in favoarea primilor — a echilibrului dintre estrogeni si androgeni, rupere care poate fi datorita cantitatii, dar si calitatii produsilor secretati. Aceasta ipoteza este confirmata de aparitia gineco-mastiilor „iatrogene" in terapia masiva cu foliculina. Lipsa de asemanare structurala a multor ginecomastii cu mamela de femeie normala ar tine — dupa unii autori — de faptul ca tesutul niamar nu este stimulat, in aceste cazuri, de un „estrogen perfect", ci de un estrogen care isi conserva numai o parte din proprietatile sale mamotrope. Leziunile suprarenalei duc la ginecomastie prin tulburari in metabolismul cortieoizilor sexuali. Ficatul participa in 7,4% din cazuri, datorita — aproape sigur — rolului sau in inactivarea estrogenilor si in metabolismul sterolilor, in general. Tulburarile altor glande si aparate ar fi patogene prin repercusiunile lor la nivelul gonadelor si al cortico suprarenalelor.

Read more…

Categories: Probleme sexuale Etichete:,
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.