Prima pagină > Curiozitati sexuale > SOMA SI GERMEN

SOMA SI GERMEN

Analiza — pe atunci insuficient documentata — a fenomenelor de sexualitate 1-a adus pe Weismann la concluzia ca in organisme exista doua substante vii, distincte ; una singura dintre ele, germenul, este totipotenta (detine potentialitatile totale de evolutie, legate de facultatea de a naste un individ complet) ; ea e potential nemuritoare si are o continuitate, de-a lungul generatiilor, prin gameti alcatuind in organismul pluricelular o linie autonoma (Nussbaum), iar in organismul unicelular, confundindu-se cu acesta. Cealalta, soma, se confunda cu organismul pluricelular, are rolul de a sustine germenul, de a-1 „explicita" (dezvoltind caracterele morfo-fiziologice inscrise in plasma germinativa) si de a supune germenul jocului factorilor selectiei naturale. Din acest punct de vedere, generatiile de organisme sint simple ramuri laterale ale liniei germinale, singura dotata cu ereditate. Aceasta teorie are un pronuntat caracter metafizic (in sensul lui Engels) : accentuarea stabilitatii plasmei germinative, despicarea arbitrara

a unei realitati unice in „esente" izolate si opuse, negarea apriori a posibilitatilor de interactiune reciproca dintre „soma" si „germen", conceptul „sumativ" al ereditatii. Dezvoltarea ei, in conceptiile lui T. H. Morgan, a dus biologia intr-un impas, analizat in amanuntime de biologii sovietici in ultimul deceniu (Lisenko, 1948).

Este adevarat ca teoria „plasmei germinative" are unele fapte in sprijinul ei. La specii apartinind unor grupe foarte variate s-a observat ca linia celutelor genitale primordiale poate fi reconstituita pina la primele diviziuni ale oului (citeodata chiar pina la prima) si ca poseda o autonomie reala.

Generalizarea acestor observatii, ca baza pentru o teorie biologica, nu este insa corecta. Printre contraargumentele aduse acestei teorii citam urmatoarele :

1. Posibilitatea multor organisme de a se reproduce indefinit prin agamogonie.

2. Proprietatea altora de a alterna generatii sexuate cu generatii asexuate sau apogame.

3. Posibilitatea unor organisme, ca vegetalele, de a regenera, din fragmente fiinte intregi, capabile de inmultire sexuata.

4. Cercetarile lui P. Brien au aratat ca in multe cazuri de reproducere asexuata elementele regeneratoare isi au originea in celulele somatice banale (somatocite), si nu in rezerve de celule embrionare totipotente. La unele talofite, organele producatoare de gameti sint sterile; fecundarea are loc intre doua celule vegetative (somatogamie).

5 „Nemurirea potentiala" exista si la celulele somatice cultivate in vitro (Carrel), unde, in conditii adecvate, se pot obtine indefinit generatii noi. Aceste celule nu sint insa totipotente.

6. La unele vertebrate superioare s-a pus in evidenta, la adult, o neoformatie de

ovocite continua si ritmica, pornind de la epiteliul ovarian de invelis (rozatoare, porc,

chiar si om; Allen, 1922, Evans si Swezzy, 1932, S. Husslein, 1949). Este posibila rege-

nerarea intregului ovar extirpat (Parkes) ; neoformatia ovocitara se schiteaza si in ova-

rele femeilor cu cancer al sferei genitale (Mirza si sotii Tellman, 1957). Este adevarat

insa ca pina astazi nu s-a demonstrat valoarea reproductiva a elementelor regenerate.

La diferite specii s-au observat, in ultima vreme, aspecte de neogeneza celulara in linia spermatica (Rivenzon, 1954).

7. Independenta „germenului" fata de „soma" nu mai poate fi admisa in lumina

datelor actuale ale endocrinologiei, care arata dependenta gametogenezei vertebratelor de

sistemul endocrin, care regleaza nutritia si diviziunile („mitozinele" lui Moricard etc).

Materialul cromozomial esential, acidul dezoxiribonucleic, se sintetizeaza in celula, pornind de la molecule simple ; aceasta sinteza este controlata de vitamine si hormoni.

8. Cercetarile efectuate de V. I. Miciurin si elevii sai au demonstrat ca prin hibri-

dare vegetativa (si prin alte metode) se poate „zdruncina" si apoi dirija ereditatea orga-

nismului viu. Rezultatele obtinute, pe plante ca si pe animale, ne obliga sa admitem ca

in orice proces de hibridare sexuata participa un coeficient de hibridare vegetativa (de

exemplu sub forma influentei exercitate de organismul matern) si ca linia germinala

este sensibila la influentele exercitate asupra organismului. Ultimul fapt se concretizeaza

in transmiterea, pe cale de reproducere sexuata, a unor caractere obtinute prin hibridare

vegetativa.

De fapt, dupa cum remarca Lisenko, exista o asemanare fundamentala intre ambele tipuri de hibridare : in ambele fortam celulele sa asimileze substante plastice pregatite de alt individ

9. in sfirsit, „ereditatea" caracterelor dobindite, negata dogmatic timp de decenii,

este azi demonstrata experimental.

Reclame
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: