Prima pagină > Sexualitatea in ansamblu > SEXUALITATEA SELECTIVA

SEXUALITATEA SELECTIVA

Pentru a explica dezvoltarea unor caractere morfologice si functionale lipsite de utilitate evidenta in lupta pentru existenta, cum ar fi unele caractere sexuale secundare, particulare unui singur sex (penajul stralucitor al masculilor pasarilor, glandele odorante ale moscului, aparate muzicale cu performante vocale, etalarea masculilor in fata femelelor), Darwin a admis ca ele au un rol in apropierea sexuala. Pe de o parte, intre masculi s-ar da lupte pentru cucerirea femelei, ceea ce ar duce la supravietuirea celui mai apt si deci la perpetuarea caracterelor sale (aceasta ar fi o noua cale prin care sexualitatea ar favoriza evolutia) ; pe de alta parte, femelele insele ar fi atrase de masculul cel mai bine realizat in ce priveste conformatia, cintecul sau podoabele, exercitind un triaj pe baza unei sensibilitati „estetice" (lupta „pacifica" si „artistica" a lui Duval). Pe aceasta cale, sexualitatea ar contribui la cresterea perfectiunii si armoniei formelor in biosfera.

Teoria „selectiei sexuale" nu a rezistat criticilor care i s-au adus. Luptele dintre masculi exista numai la unele specii; chiar si la acestea, observatiile au aratat ca masculii invinsi ajung totusi sa acupleze. Aceasta lupta este, in fond, un mod de selectie naturala intraspecifica, o concurenta intre membrii unui sex pentru posedarea celuilalt, si poate fi combatuta cu contra argumentele aduse teoriei selectiei naturale si concurentei intraspecifice in general. Citam dintre aceste obiectii putina insemnatate selectiva a variatiilor mici, persistenta si dezvoltarea unor caractere jenante, posibilitatea de apa

ritie brusca a tipurilor noi, fara participarea selectiei progresive, ignorarea interactiunilor intraspecifice cu sens pozitiv, subestimarea concurentei interspecifice.

Mai multe obiectii ridica celalalt aspect al teoriei, care face apel la elemente psihologice (simtul „estetic" al femelei). Ornarea expune masculul unei mai usoare reperari de catre dusmanii apartinind altor specii. Nu totdeauna masculul cel mai impodobit este si cel mai puternic. Etalarea masculului in fata femelei in timpul curtajului este un rezultat al excitatiei nervoase, care nu se termina totdeauna favorabil (la paianjen, femela devoreaza pe unii dintre pretendenti) ; pe de alta parte exista unele dovezi care arata ca femela, atunci cind e gata sa se imperecheze, o va face cu primul mascul intilnit, indiferent daca are sau nu calitati atractive speciale (Morgan).

In cadrul aceleiasi specii, procesele sexuale ar putea duce, statistic vorbind, la obtinerea unor tipuri mixte si intermediare sau la diferentierea unor tipuri noi, prin acuplare selectiva spontana ; problema trebuie solutionata, ca regula generala, in favoarea primei alternative.

Diferentierea cu stabilizarea unor varietati extreme se poate obtine prin „selectia artificiala", utilizata de agrobiologi. In stare naturala, sexualitatea si selectia sint de obicei orientate spre fixitate si asigura persistenta tipurilor mijlocii. Pentru a explica aparitia tipurilor noi, cu toata tendinta de nivelare si amestec a proceselor de sexualitate, Wagner (1868) a cercetat modalitatile concrete de „separatie" (amixie, segregare, izolare) care pot sa impiedice pe purtatorii unei variatii sa se incruciseze cu indivizii care n-au aceasta variatie.

Reclame
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: