Prima pagină > Probleme sexuale > HISTOFIZIOLO

HISTOFIZIOLO

In ultimii 10 an parilor clinicienilor s nismele reactiilor ps nile sale cu alte po intervine in viata vej

Dintre functiile metabolismului hidri unor secretii endocri si in special de regie

Datele privind inca noi, bazate in ventii neurochirurgii

Conceptiile asuj. prin trei faze.

1. in etapa hip( glandelor endocrine

2. Etapa hipota si Roussy, care au (hipofiza raminind uneori sindrom adij lezarea tuberului, al

3. Etapa mixta, v.azut primul aceas denumiri: sistem 1 unitate diencefalo-h strata intre altele t talamus si hipofiza onto- si filogenetice

In ultimii 10 ani hipotalamusul s-a situat pe primul plan al preocuparilor clinicienilor si experimentatorilor. El pare sa iie interesat in mecanismele reactiilor psihice si emotionale cele mai primitive. Prin conexiunile sale cu ‘alte portiuni ale sistemului nervos central si cu analizorii intervine in viata vegetativa si de relatie.

Dintre iunctiile hipotalamusului, unele sint bine cunoscute: reglarea metabolismului hidric, glucidic si lipidic, a somnului, a temperaturii si a unor secretii endocrine. Ne vom ocupa mai ales de aceasta ultima functie, si in special de reglarea secretiei si actiunii hormonilor gonadotropi.

Datele privind relatiile hipotalamo-corticale si iunctiile psihice sint inca noi, bazate in special pe studiul electroenceialogramei si pe interventii neurochirurgicale.

Conceptiile asupra reglarii superioare a secretiilor endocrine au trecut prin trei iaze.

1. in etapa hipofizara se considera ca organ conducator al functiilor glandelor endocrine, hipofiza.

2. Etapa hipotalamica incepe cu lucrarile lui Aschner (1912), Camus si Roussy, care au observat ca lezarea experimentala a iniundibulului (hipofiza raminind intacta) duce la atrofie genitala, diabet insipid si uneori sindrom adipozo-genital. Smith (1927) a obtinut la sobolan, prin lezarea tuberului, atrofia gonadelor si obezitate.

3. Etapa mixta, hipotalamo-hipofizara. Cajal (1894) pare sa fi intrevazut primul aceasta relatie. Notiunea a fost reluata apoi sub diierite denumiri: sistem hipoiizo-dienceialic, complex tubero-hipofizo-endocrin, unitate dienceialo-hipofizara. Aceasta interdependenta functionala, demonstrata intre altele de paralelismul variatiilor metabolice ale P32 in hipotalamus si hipoiiza (Benninghof, 1949), este finalul unei lungi evolutii onto- si filogenetice.

Relatiile hipotalamo-hipofizare trebuie analizate la nivelul a doua sisteme, deosebite din punct de vedere morfologic si fiziologic.

Primul este vechiul sistem al tractului supraoptico-hipofizar, care izvoraste din celulele mari ale nucleilor supraoptic si paraventricular si se termina in hipofiza posterioara ; hormonii retrohipoiizari sint produsi in cei doi nuclei, glanda reprezentind organul de depozit.

Al doilea sistem, care ne intereseaza mai indeaproape, leaga hipoiiza anterioara — prin pars infundibularis, iniundibul si tractul tubero-hipo-fizar — cu o parte a hipotalamusului, reprezentata mai ales de celulele mici din tuber cinereum. Sistemul prehipofizar hipotalamic are legaturi precise cu functia sexuala si mai putin cu aceea a altor glande endocrine (suprarenala, tiroida) ; fara el, glandele genitale nu pot deveni active si nici nu-si pot continua mai tirziu activitatea.

Reglarea hipotalamica a activitatii secretoare a adenohipofizei este demonstrata de un mare numar de date fiziologice, clinice si anatomo-patologice* Mai complicata este insa nroblema cailor ne care se* face aceasta reglare: nervoase (prin tractul hipotalamo-hipofizar), vasculare (prin sistemul port) sau tisulare (diiuziune prin tija hipofizara). De aci si doua ipoteze, actualmente in opozitie : una care admite controlul pe cale nervoasa si alta care sustine reglarea umorala, prin substante specifice, elaborate de hipotalamus.

Prezenta terminatiilor nervoase in hipofiza anterioara nu mai poate fi pusa la indoiala ; ele constau din fibre vasomotoare simpatice, provenind din ganglionii cervicali superiori, fibre parasimpatice de origine sfeno-palatina, unele ramificatii ale tractului supraoptico-retrohipofizar si fibre venite cu vasele piale. Integritatea acestei inervatii nu pare totutsi esentiala pentru functia secretoare a glandei.

Majoritatea concluziilor experimentale sprijina insa ideea controlului hipotalamic neuro-umoral prin intermediul sistemului port. Aim amintit ca Popa si Fielding (1930), care au descris acest sistem, ca si Spatz (1952), au sustinut ca singele trece de la hipoiiza spre hipotalamilis ; hormonii impregneaza centrii infundibulari tuberieni, sustinindu-le functia si reglind impulsurile secretoare trimise spre hipoiiza. Reluind ideea lui Wislocki si King (1936), Harfis (1948) sustine ca singele trece dinspre hipotalamus spre hipoiiza, ducind stimuli umorali pentru glanda ; contactul vascular prin sistemul port este esential pentru eliberarea gonadotropilor, ACTH-ului, tireotropului si poate si a altor hormoni. Elementul esential il constituie neuronii hipotalamusului, ai caror axoni trimit agenti umorali spre eminenta mediana si, de aici, pe calea vaselor porte, catre lobul anterior. Unii cercetatori socotesc ca nipotalamusul ar ii mai curtnd un iin modulator al .activitatii glandulare, decit un centru secretor propriu-zis.

Se mai pune intrebarea daca toti hormonii hipofizari sint sub controlul unui singur agent umoral sau daca exista o secretie hipotalamica diierita (originara poate dintr-un nucleu diferit) pentru fiecare din ei. Ipoteza mai multor substante care ar stimula separat celulele antehipofizei este sprijinita de constatarea ca, atunci cind creste secretia de ACTH, scade, de cele mai multe ori, productia de gonadotrop. Se pare ca diferitele secretii ale adenohipoiizei raspund inegal controlului nervos; cel mai mult s-ar resimti gonadotropul, cel mai putin ACTH-ul.

In ceea ce priveste natura substantei care actioneaza asupra hipofizei, aceasta ar putea fi, dupa Schreiiber : o substanta de tipul mediatorilor chimici (unii autori vorbesc de un mediator adrenergic sau colinergic), neurosecretia Gomori-pozitiva sau o substanta caracteristica a nucleilor tuberieni, adevarat „hormon adenohipoiizotrop" al hipotalamusului (AHTH). Dupa injectarea unor suspensii de hipotalamus se produce, la sobolan, o scadere a concentratiei de gonadotrop si ACTH din hipoiiza.

Pe de alta parte, adenohipofiza pare sa aiba o oarecare activitate umorala autonoma, hormonul periferic care intra in celulele hipoiizare reglind in parte activitatea lor.

In ceea ce priveste interrelatia dintre pars tuberalis si iniundibul, s-a insistat in ultimul timp asupra dispozitiilor morfologice particulare de la nivelul acestei zone de contact dintre sistemul neurosecretor si cel hipotalamo-prehipoiizar. La nivelul lui pars tuberalis exista vase capilare speciale, care cresc eficienta acestei zone. in portiunea exterioara a infun-dibulului se termina tractul tuberohipofizar, care ar alcatui, dupa Spatz, o zona chemoceptoare sensibila la hormonii prehipofizari.

Contactul distal dintre cei doi lobi poate fi uneori intim (la om), prin patrunderea unor celule bazofile in lobul posterior (neurocrinie celulara).

Neurosecretia siste ar putea juca un rol in stimuleaza puternic co cresterea tireotropului (Martini, 1955), iar a celule ale prehipofizei. stanta complexa, care retrohipofizari si pe d prehipofiza

Reclame
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: