Prima pagină > Curiozitati sexuale > BAZELE TIPOLOGIEI SEXUALE

BAZELE TIPOLOGIEI SEXUALE

Dintre deosebirile biotipologice, cele mai evidente sint cele dintre sexe. Diferentierea sexuala este, intr-adevar, profunda (tine de factori celulari ca si de hormoni) si globala („un barbat este barbat pina in degetul sau mare de la mina, o femeie este femeie pina la degetul sau mic de la picior", scrie Havelock Ellis).

Factorii multipli care afecteaza embrionul, fatul sau copilul, actionind deci in faza determinarii, a diferentierii sau a dezvoltarii sexuale, influenteaza realizarea caracterelor specifice si explica marea variabilitate a constitutiilor sexuale individuale.

Cercetarile lui Moore si Barr (1953) au aratat ca exista diferente de structura nucleara intre celulele indivizilor de sex diferit din cadrul aceleiasi specii; diferentierea sexuala „inseamna" deci profund toate celulele organismului. Este interesant insa ca si din acest punct de vedere sexele nu pot fi opuse: „cromatina sexuala", despre care vorbim, se gaseste cu o frecventa mai mica la un sex decit la celalalt. La vertebrate, „impregnarea sexuala omnicelulara" se datoreste hormonilor sexuali (estrogeni si androgeni), care circula, la ambele sexe, impreuna.

Catalogarea semnelor distinctive dintre cele doua sexe intimpina dificultati, deindata ce ne departam de sfera genitala propriu-zisa (adica de organele direct legate de functia reproducerii). Clasificarea „caracterelor sexuale" variaza de aceea de la autor la autor. Hunter (1780) considera drept „caractere sexuale primare" aparatul reproducator si organele accesorii. Recent, Chwalia socoteste ca acest termen trebuie aplicat numai gonadelor si gârnetilor; „caracterele sexuale secundare" ar fi reprezentate de restul organelor afectate perpetuarii, in timp ce insusirile distinctive, fara raport direct cu producerea, dezvoltarea si fecundarea gârnetilor ar fi „caractere tertiare". Eickstedt adopta punctul de vedere a lui Hunter, numind „caractere sexuale secundare" deosebirile morfologice extragenitale si „caractere sexuale tertiare", comportarea psihofiziologica.

Criteriul cronologic permite unor autori sa deosebeasca caractere sexuale primitive (cortex, medula, canale Miiller, canale Wolff) si caractere sexuale primare (organele genitale) ; caracterele secundare ar fi cele aparute tardiv si legate, direct sau indirect, de deservirea sexualitatii (inclusiv insusirile morfologice care. servesc recunoasterii viitorului partener) ; caracterele tertiare ar fi restul trasaturilor de sexualizare (de exemplu, puterea de abstractizare la barbat sau timiditatea la femeie). Trebuie sa remarcam urmatoarele:

a) marea majoritate a caracterelor sexuale secundare sint diferente cantitative (dia-metre, proportii, abundenta de adipozitate) ;

b) polarizarea sexuala a unui individ este absolut neta in sfera anatomica genitala si destul de imprecisa in sfera caracterelor sexuale secundare si tertiare.

Ideea ca fiecare om poseda trasaturi masculine si feminine, in proportii diferite, a fost pusa in circulatie mai ales de catre Weininger (1901) si reluata de Hirschfeld ; ea echivaleaza cu afirmatia ca un anumit grad de „intersexualitate" sau de „ambisexualitate" este o conditie normala (Pratt). Proportia admisibila in limitele normalului variaza de la popor la popor si in functie de conditiile social-istorice.

Unele statui grecesti prezinta o tendinta la androginatie, care feminizeaza corpul barbatilor (Apollon) si virilizeaza femeile, dindu-le reliefuri musculare demne de un barbat. Sf. Ioan al lui Leonardo da Vinci (Luvru) este de asemenea un tip intermediar (Berence).

Nu stim in ce masura androginatia din arta poate reflecta conceptia filozofico-mistica, de mare circulatie odinioara, dupa care sexualitatea reprezinta o „fragmentare", androginul fiind tipul uman complet (vezi, de exemplu, Symposion-u\ lui Platon). In arta contemporana, notele de virilizare somatica a unor tipuri feminine exprima o anumita apreciere a armoniei fizice, inrudita cu pasiunea sportiva. Este de remarcat de asemenea ca tipul plastic feminin a variat, dupa epoca si cultura, nu numai in ceea ce priveste polarizarea sexuala, ci si. in privinta gradului de realizare (tipul vechi egiptean si tipul modern fiind tipuri adolescentine) sau in privinta pregnantei cu care se evidentiaza caracterele de fecunditate („femeia-mama", cu sini voluminosi si bazin larg).

Indiferent de speculatiile filozofice, biologul si antropologul sint obligati sa se intrebe daca prezenta caracterelor si a hormonilor heterosexuali este o simpla „imperfectiune" a naturii sau are o utilitate fiziologica si psihologica. Se stie, astfel, ca androgenii au la femeie, ca si la barbat, o actiune erotizanta de prim rang ; la barbat, de exemplu, estrogenii influenteaza economia si nutritia tesuturilor, ca si cresterea somatica. Se poate ca hormonii heterosexuali sa alcatuiasca un factor de „echilibrare". Ar trebui considerata, de aceea, cu mai multa atentie, nu numai patologia lor de exces absolut sau relativ (de exemplu, virilizarea sau defeminizarea la femeie), ci si insuficienta lor (insuficienta estrogenilor la barbat sau a androgenilor la femeie). Este posibil ca acest tip de dezechilibru hormonal sa explice in mare parte variantele biotipologice si caracterologice ale indivizilor bine sexualizati (Milcu). Pentru Lombard (1950), anumite cancere (in sfera organelor genitale) apar prin alterarea „hermairodismului fiziologic latent", adica prin modificarea raportului intre hormonii proprii sexului si hormonii heterologi.

Reclame
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: