Prima pagină > Sexualitatea in ansamblu > TEORIILE CROMOZOMICE ALE DETERMINARII SEXULUI

TEORIILE CROMOZOMICE ALE DETERMINARII SEXULUI

Teoria determinarii genotipice a sexului a gasit o baza citologica in existenta heterocromozomilor. Stim ca, in celulele diploide, cromozomii obisnuiti (autozomi) se gasesc totdeauna in perechi, partenerii omologi fiind morfologic identici. In afara de autozomi exista insa, la numeroase specii, un cromozom special, care — la un sex — se gaseste dublu, in timp ce la celalalt este singur sau imperecheat cu unul care nu-i seamana; este vorba de asa-numitul heterocromozom, alozom, idiozom, genozom, cromozom accesoriu, X, Y, W, Z (Hemking, 1891 ; Wilson, 1906). O configuratie cromozomiala devine astfel „semnatura” sexului fiintei care o poseda sau a celei derivate din celula-ou a acesteia (McClung, 1903). Deoarece numarul cromozomilor se hotaraste in momentul fecundarii, aceasta teorie’ postuleaza o determinare singamica.

intr-adevar, sa revenim la cazul citat mai sus, localizind, de exemplu, fiecare dintre factorii sexualizanti in cite un heterocromozom:

2n + XX (feminin) n + X, n + X 2n + XX (feminin)

Vor exista : Parinti: Gameti: Zigoti posibili: Probabilitati de realizare

M = y, / = X

2n + XY (masculin)

n + X, n + Y

2n + XY (masculin)

50% 50%.

Asadar, diviziunea reductionala desparte autozomii si imparte alozomii. Unul dintre sexe da nastere unui singur tip de gameti (homogametic),

Nu exista di selor rase, dar e: ploidie). Daca se in celulele germii nege formal in ce in cele patologice

A , 3 C D

ca la o cercetare cu o metodica mai ingrijita, numarul cromozomilor nu depaseste 46, atit pe celule somatice, cit si (Ford si Hamerton, 1956) pe material testicular. Kodany (1957) admite ca exista „tipuri” cu 48 si „tipuri” cu 46 de cromozomi, primele avind cromozomi supranumerari.

Â, S — fecundarea si copularea ovulului cu spermatozoidul (ambii haploizi): C, D — oul fecundat, diploid. cu patru cromozomi (doua garnituri}, da nastere celulelor diploide ale organismului (in dreapta, o celula germinala primordiala); E, F, G. E. I — diviziuni de maturatie : E. F — diviziune ecuationala; O, B, I — diviziune reductionala; J, K — formarea spermatozoizilor.

Teoria cromozomiala a determinarii sexelor are unele argumente importante in favoarea ei. Citam, astfel, identificarea diferentelor citologice sau citometrice intre gârnetii sexului heterogametic si chiar intre celulele somatice ale sexelor diferite (Barr, 1949). De asemenea, citam rezultatele hibridarilor intre plantele monoice si cele dioice (Correns, 1906), care isi au un corespondent in experientele de incrucisare cu intersexuati.

Prin anumite mijloace se poate inverti sexul aparent functional (fenotipic) al unei fiinte; astfel, de exemplu, o fiinta genetic femela poate fi transformata in mascul functional. Incrucisind-o apoi cu un partener fenotipic si genutipic femela, ar fi ca si cum am incrucisa doua femele. Efectul este o alterare a repartitiei sexelor fata de proportia asteptata dupa schema de mai sus. In tipul cu sex feminin homozigot, rezultind din incrucisarea a doua femele, nu putem obtine decit femele. Astfel, Crew (1921) a studiat o femela de Rana, care la 774 de pui nu a dat nici unul mascul; „tatal” era o femela intersexuata spontan.

O alta serie de argumente pot fi extrase din studiul sexualizarii la plante. La plantele cu alternanta de generatii (saprofit-gametofit), sexualizarea se produce in faza haploida (determinare heplogenotipica), meioza despartind factorii determinanti antago-nisti. La organismele cu determinare diplogenotipica (cum e omul), acesti factori coexista, dar ■— cum am notat la inceputul paragrafului — unul este mult mai puternic. La baza sexualizarii organismelor superioare ar sta pretutindeni „dominarea” unei componente sexualizante. In sfirsit, teoria cromozomiala arata ca dupa cum sexul feminin este homogametic sau heterogametic, avem de-a face cu modul singamic sau cu cel pro-gamic de determinare a sexului.

Care sint factorii subcelulari determinanti ai sexualizarii si cum interactioneaza ei ? O expunere completa in aceasta privinta se gaseste la Hartmann (1956), care trece in revista toate lucrarile referitoare la aceasta problema, efectuate pe material vegetal sau animal. Expunerea face sa reiasa cu claritate meritele si lipsurile teoriei cromozomiale.

Bridges (1922), studiind exemplare triploide de Drosophila, a adus argumente pentru ideea ca sexul e determinat de un echilibru intre autozomi si alozomi, reprezentabil printr-un raport (fractie ordinara).

Goldschmidt (1930), cercetind intersexualitatea la un fluture (Lymantria), ajunge la concluzia ca antagonismul de sexualizare are loc intre alozomi si citoplasma si ca el poate fi reprezentat printr-o suma algebrica (diferenta), citoplasma fiind, in acele cazuri, feminizata.

La numeroase specii, explorarea citologica n-a putut sa identifice alozomi. In unele cazuri s-a vorbit de alozomi sudati la autozomi; la numeroase specii, insa, sexele sint pur si simplu in raport cu starea de haplo- si diplobioza a fiintei. La animalele unde determinarea este obisnuit alozomiala, Koswig afirma ca realizarea sexului se poate face, in cazuri exceptionale, numai prin interventia autozomilor. Experimental, incrucisind rase si specii vecine (la pesti), se pot modifica, dupa voie, complexele patrimoniului cromozomial (genom) ; formula alozomiala ajunge necaracteristica pentru sex,cromozomul X se „goleste” de realizatori, care, aparent, trec in Y. Alteori, factorii auto-zomiali devin factori de sexualizare (Winge, Kosswig), ca si cum un nou mecanism ar interveni, deindata ce alozomilor li se ia functia de determinare a sexului. Semnificatia alozomilor ar consta doar in concentrarea unor factori sinergici, iar cromozomul dublu ar fi eficace prin sinergia factorilor homodinami.

Diferentierea sexuala este rezultatul unui echilibru complex intre tendinte antagoniste. Heterocromozomul nu determina sexul ; el nu face decit sa incline o balanta sensibila si la factori exteriori. In alte cazuri exista oua androfore si ginofore, care vor suferi repartizari alozomiale ulterioare (atit la animale gonocorice, cit si la hermafrodite), deci prediferehtieri sexuale care vor conditiona distributia alozomilor (Phylloxera Angiostemum etc).

Mecanismul heterocromozomic ar reprezenta, asadar, chiar dupa adeptii acestei teorii, cel mult „un caz specializat, intr-un ansamblu de factori, in majoritate necunoscuti” (Guyenot).

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: