Arhiva

Archive for the ‘Sexualitatea in ansamblu’ Category

TEORIILE CROMOZOMICE ALE DETERMINARII SEXULUI

martie 20, 2010 Lasă un comentariu

Teoria determinarii genotipice a sexului a gasit o baza citologica in existenta heterocromozomilor. Stim ca, in celulele diploide, cromozomii obisnuiti (autozomi) se gasesc totdeauna in perechi, partenerii omologi fiind morfologic identici. In afara de autozomi exista insa, la numeroase specii, un cromozom special, care — la un sex — se gaseste dublu, in timp ce la celalalt este singur sau imperecheat cu unul care nu-i seamana; este vorba de asa-numitul heterocromozom, alozom, idiozom, genozom, cromozom accesoriu, X, Y, W, Z (Hemking, 1891 ; Wilson, 1906). O configuratie cromozomiala devine astfel „semnatura” sexului fiintei care o poseda sau a celei derivate din celula-ou a acesteia (McClung, 1903). Deoarece numarul cromozomilor se hotaraste in momentul fecundarii, aceasta teorie’ postuleaza o determinare singamica.

intr-adevar, sa revenim la cazul citat mai sus, localizind, de exemplu, fiecare dintre factorii sexualizanti in cite un heterocromozom:

2n + XX (feminin) n + X, n + X 2n + XX (feminin)

Vor exista : Parinti: Gameti: Zigoti posibili: Probabilitati de realizare

M = y, / = X

2n + XY (masculin)

n + X, n + Y

2n + XY (masculin)

50% 50%.

Asadar, diviziunea reductionala desparte autozomii si imparte alozomii. Unul dintre sexe da nastere unui singur tip de gameti (homogametic),

Nu exista di selor rase, dar e: ploidie). Daca se in celulele germii nege formal in ce in cele patologice

A , 3 C D

ca la o cercetare cu o metodica mai ingrijita, numarul cromozomilor nu depaseste 46, atit pe celule somatice, cit si (Ford si Hamerton, 1956) pe material testicular. Kodany (1957) admite ca exista „tipuri” cu 48 si „tipuri” cu 46 de cromozomi, primele avind cromozomi supranumerari.

Â, S — fecundarea si copularea ovulului cu spermatozoidul (ambii haploizi): C, D — oul fecundat, diploid. cu patru cromozomi (doua garnituri}, da nastere celulelor diploide ale organismului (in dreapta, o celula germinala primordiala); E, F, G. E. I — diviziuni de maturatie : E. F — diviziune ecuationala; O, B, I — diviziune reductionala; J, K — formarea spermatozoizilor.

Teoria cromozomiala a determinarii sexelor are unele argumente importante in favoarea ei. Citam, astfel, identificarea diferentelor citologice sau citometrice intre gârnetii sexului heterogametic si chiar intre celulele somatice ale sexelor diferite (Barr, 1949). De asemenea, citam rezultatele hibridarilor intre plantele monoice si cele dioice (Correns, 1906), care isi au un corespondent in experientele de incrucisare cu intersexuati.

Prin anumite mijloace se poate inverti sexul aparent functional (fenotipic) al unei fiinte; astfel, de exemplu, o fiinta genetic femela poate fi transformata in mascul functional. Incrucisind-o apoi cu un partener fenotipic si genutipic femela, ar fi ca si cum am incrucisa doua femele. Efectul este o alterare a repartitiei sexelor fata de proportia asteptata dupa schema de mai sus. In tipul cu sex feminin homozigot, rezultind din incrucisarea a doua femele, nu putem obtine decit femele. Astfel, Crew (1921) a studiat o femela de Rana, care la 774 de pui nu a dat nici unul mascul; „tatal” era o femela intersexuata spontan.

Citește mai mult…

EXTINDEREA FENOMENELOR DE SEXUALITATE

martie 18, 2010 Lasă un comentariu

Fenomenele de sexualitate se intilnesc la majoritatea speciilor de vietuitoare, plante sau animale. Nu cunoastem, prin observatii directe, procese sexuale la o serie de organisme unicelulare (bacterii, cianoficee, unele alge verzi, ciuperci, flagelate sau amibe), ca si la inframicrobi (virusuri). Aceasta constatare ridica problema sexualitatii ca „achizitie filogenetica" veche sau ca fenomen de baza al materiei vii, la unele specii ea disparind printr-o involutie secundara (Hartmann). O alta categorie de tirtimor-termitele, albinele, furnicile, unde, neutri, care difera morfologic de otita regula, desi uneori ar fi a a doua categorii de gameti. nilul este fecundat de un singur (de exemplu, la ouale telolecite itozoizi se unesc cu un singur mia) are loc de obicei numai i justificata ideea de a cauta cariogamie. Aceasta idee este le autogamie (care se intilnesc remanierea celulara, analoga icelulara a doi pronuclei, care tituie existenta fenomenelor de ), unde nu are loc o contopire urare, cu schimb reciproc de

Citește mai mult…

PATOGENIA GENERALA A AMBISEXUALITATII

martie 7, 2010 Lasă un comentariu

Noile date referitoare la sexualizarea nucleara (genetica), ca si experientele de castrare precoce la embrion (despre care am amintit in capitolul al II-lea), au asezat problema patogeniei ambisexualitatii pe alte baze, recent sistematizate de Jost (1957).

In cursul dezvoltarii normale, sexul se realizeaza prin etape succesive, legate unele de altele, si anume :

1. Sexul genetic este un impuls unisexoformativ, dat de fecundatie (prin jocul heterocromozomilor sau prin alt mecanism), care pecetluieste definitiv individul (structura caracteristica, dupa sex, a fiecarui nucleu celular). Diagnosticul acestei sexualizari se face citologic (cariologic) in bopsia de piele, in polinuclearele singelui, in frotiul de mucoasa bucala, vaginala, ure-trala. Sexul genetic se manifesta relativ tirziu in structura organismului.

2. Sexul gonadic rezulta din diferentierea ovarului sau a testiculului (diagnostic prin biopsia gonadei) .

3. Sexul somatic sau corporal este reprezentat de ansamblul structurilor sexuale anatomice, realizindu-se sub controlul modelator al glandelor genitale. El cuprinde: a) structuri interne, care se recunosc prin laparo-tomie (sexul gonoforic al lui Vague) ; b) organe genitale externe (care se examineaza cu metode ginecologice si urologice si c) caractere sexuale secundare (al caror diagnostic se face prin examen clinic). Toate aceste aspecte morfologice sint influentate si de hormonii sexuali proveniti din izvoare fetale negonadice (de exemplu corticosuprarenale), materne (inclusiv placenta) sau terapeutice.

Citește mai mult…

CLASIFICAREA AN ATOMO CLINICA A SINDROMELOR DE AMBISEXUALITATE

martie 6, 2010 Lasă un comentariu

Vom folosi termenul generic de ambisexualitate (sexualitate dubla) pentru a indica starea unei persoane la care prezenta simultana a caracteristicilor celor doua sexe este exagerata. Ambisexualitatea cuprinde cazuri in care tulburarile se datoresc unei malformatii congenitale, dar si cazuri in care ele sint produse de tumori sau hiperplazii ale glandelor endocrine; acestea din urma, dezvoltate in cursul vietii postnatale, cuprind sindromul adrenogenital, arenoblastoamele, boala lui Cushing, hipertecoza testoida, tumorile ovariene cu celule lipidice etc.

Hermafroditismul „adevarat" este un termen folosit pentru a indica starea unei fiinte care poseda elemente gonadice masculine si feminine. Dupa cum remarca Selye (1949), in literatura medicala veche a existat o pronuntata tendinta de a dezvolta sisteme complexe pentru clasificarea diferitelor forme de ambisexualitate. Young (1937) a propus o clasificare simplificata a hermafroditismului adevarat, care distinge :

1. hermafroditismus verus lateralis (un ovar intr-o parte si un testictd in partea cealalta) ; se mai numeste si altern;

2. hermafroditismus verus unilateralis (intr-una din parti se gasesc ambele gonade, in timp ce in cealalta exista numai un ovar sau testicul) ;

3. hermafroditismus verus bilateralis (in fiecare parte se afla un ovar si un testicul). Cazurile in care gonada este un ovotestis pot fi inglobate in acest al treilea grup.

Raynaud si Berrier (1948) propun o clasificare fiziologica deosebind:

1. Hermafroditisme pure :

a) germinai (coexista gonade functionale de sex opus) ;

b) vegetativ (coexista gonade de sex opus, nefunctionale) ;

c) germino-vegetativ (numai una dintre gonade este functionala).

Hermairoditismele pure demonstreaza ca nu exista antagonism func-

tional intre doua gonade diferentiate de sex opus.

2. Hermafroditisme prin ovotestis, cel mult germino-vegetative, cu

tesutul testicular totdeauna nereproductiv (fiind ectopic).

Trebuie sa remarcam ca in clasificarile anatomo-clinice, utilizarea termenului de „hermafroditism" este abuziva ; ea da precadere gonadei, nu formei individului, si nu tine seama nici de posibilitatile de acuplare, nici de cele de (auto) reproducere.

Pseudohermafroditismul indica starea unei persoane care poseda, fie ovare, fie testiculi, celelalte organe genitale fiind insa atit barbatesti, cit si feminine.

Dupa Creevy sau Selye, termenul de „pseudohermafroditism", singur, este prea vag; el trebuie precizat de doua dintre cele cinci adjective urmatoare : masculin, feminin, intern, extern sau complet (primele doua califica gonada, iar cele trei arata modul in care structurile genitale difera de sexul gonadelor). Admitind aceasta conventie, clasificarea lui Klebs (1876) se modifica, asa cum rezulta din tabelul X.

In clasificarea lui Raynaud si Berrier, pseudohermafroditismul masculin are trei tipuri schematice : a) androginoid complet („femei" nemenstruate, cu testiculi) ; b) androginoid partial (eu caractere sexuale mai mult sau mai putin numeroase ale sexului propriu) ; c) inaparent (mascul aparent, cu uter si trompe). Dupa o schema analoga, pseudo-hermafroditismul feminin are de asemenea trei tipuri: a) ginandroid complet („barbati" in total, rareori cu hematurii menstruale, insa cu ovare) ; b) ginandroid partial (cu morfologie feminina) ; c) inaparent (descoperire de operatie sau de necropsie).

Intersexualitatea este un termen folosit de Goldschmidt pentru a indica animalele care initial s-au dezvoltat ca masculi sau femele, modificindu-se apoi in sensul sexului opus. La aceste fiinte exista o perioada intermediara, in care apar trasaturi caracteristice ale ambelor sexe; pe de alta parte, o serie de structuri caracteristice sexului primar (genetic) ramin ca urme indelebile. Ambisexualitatea sau pseudohermafroditismul sint termeni descriptivi ; termenul de intersexualitate presupunind o schimbare de sex — un proces in timp — are un sens patogenic si un caracter dinamic. O serie de forme clinice ale ambisexualitatii au fost socotite cazuri de intersexualitate.

In vorbirea curenta totusi se vorbeste in sens mult mai vag de stari intersexuale (cuprinzind hermafroditismul si pseudohermafroditismul) congenitale si de deviatii intersexuale dobindite, care cuprind virilismul femeii, feminismul barbatului si formele lor disociate : ginecomastia, andromastia (mamele de tip masculin, la femei), poate si homosexualitate (Raynaud si Berrier, 1948). Noi vom adopta aceasta clasificare generala, precizind ca prin „afectiuni congenitale" vom intelege cele care se evidentiaza la nastere, si nu cele cu origine in prima faza a ontogenezei.

Ginadromorfismul (ginandria) cuprinde animalele la care pe o parte a corpului gonadele, precum si caracterele sexuale secundare, sint masculine, in timp ce de partea opusa ele sint feminine. Cazurile clasice s-au descris la fluturi, dar apar si la crustacei sau pasari. Analiza genetica a acestor cazuri (Drosophila) a sugerat explicatia inegalitatii echipamentului heterocromozomic al celor doua jumatati ale corpului.

Citește mai mult…

EXPRESIA CITOMORFOLOGICA A SEXUALIZARII

martie 5, 2010 Lasă un comentariu

In 1949, Barr si Bertram au observat intimplator, in nucleii celulelor nervoase ale nucleului hipoglos de la pisica, un amanunt morfologic, variabil cu sexul: in majoritatea nucleilor de la femele se gasea un graunte de cro-matina condensata (cromocentru), absent in majoritatea celulelor de la masculi. In lucrari ulterioare, Barr si colaboratorii au stabilit ca aceasta diferenta se intilneste si la alte specii (cum ar fi macacul), in cele mai diferite tesuturi somatice. La rozatoare, ca si la alte animale, existenta unei diferente sexuale intre nuclei este ascunsa insa de prezenta a numerosi cromocentri.

In 1953, Moore, Graham si Barr au aratat ca diagnosticul sexului se poate face examinind pielea umana, recoltata prin biopsie : printre celulele epiteliale cercetate, exista — la femeie — cromocentri in cel putin 50% din cazuri, in timp ce la masculi frecventa cu care ii intilnim atinge cel  mult 5%. Acest corpuscul intranuclear, plan-convex, cu 1 jx, diametru, prezent aproape de membrana nucleilor interfazici (cviescenti), a fost numit mai intii „satelit nucleolar". El prezinta reactia Feulgen pozitiva si se coloreaza de asemenea cu verde de metil, continind deci acizi dezoxiribonucleici,

ca si cromozomii ; de aici numele, mai potrivit, de „cromatina sexuala".

Danon (1957) observa ca „problema citologica" a diagnosticului de sex trebuie judecata diferit de la specie la specie, la unele existind doi cromocentri, care variaza ca talie, in functie de sex. Aparitia cromatinei sexuale depinde de asemenea de diferitele conditii ale metabolismului celular (regenerare, imbatrinire celulara etc). in piele trebuie cercetate paturile superficiale ale epidermu-lui, cu nuclei veziculosi; in paturile profunde se gasesc, la ambele sexe, doi cromocentri mai mici (existind totusi, si aci, o „tipologie" mai fina, care permite — pe baze statistice — diferentierea intre sexe). Un mic numar de nuclei prezinta chiar doi corpusculi.

eventuale malformatii genitale,

Este important de retinut faptul ca sexul „nuclear" nu depinde de virsta, castrare sau impregnare hormonala. Graham (1954) si Klinger (1957) au aratat ca la embrionul de pisica, la fel ca la embrionul uman, cromatina sexuala e constituita si net decelabila inca inaintea diferentierii gonadelor ; hormonizarea nu o influenteaza. Diagnosticul sexului fetal se poate face in orice caz incepind din a treia luna de sarcina, extragind prin paracenteza lichid amniotic si examinind depozitul obtinut prin centrifugare (Serr, Sachs si Danon, 1955).

Constatarea — intr-un numar de cazuri — a unui sex nuclear diferit de cel al fenotipului sexual (de exemplu feminin la indivizi cu sindrom Klinefelter), a intarit ideea ca acest aspect nuclear reprezinta „sexul genetic", determinat prin fecundare. Barr admite ca la origine, cromatina sexuala tine de prezenta cromozomilor X, care nu s-ar redizolva in sucul nuclear la sfirsitul mitozei si ar suferi o picnoza ; cei doi alozomi XX s-ar contopi (la femeie) intr-un corp unic, destul de voluminos pentru a putea fi identificat cu usurinta, in timp ce in celulele barbatilor, unicul alozom X ar da un corpuscul prea mic pentru a putea fi deosebit de reticulul cromatic Goldschmidt (1955) admite originea autozomala a cromatinei sexuale, care reprezinta portiunile corespunzatoare unor determinanti de masculinizare inactivi.

 

Citește mai mult…

ASPECTELE CANTITATIVE ALE SEXUALITATII

martie 4, 2010 Lasă un comentariu

In capitolele referitoare la biologia generala a fenomenelor de sexualitate, la determinarea sexului si la biotipologia sexuala s-au adus argumente pentru inexistenta (in general) a unei realizari sexuale pure, individul matur fiind un amestec de caractere masculine si feminine, variabile ca numar si ca grad de desavirsire. Acest amestec exista, atit la fiintele hermafrodite, cit si la vietuitoarele cu sexe separate (gonocorice), dar in ultima eventualitate are loc, de obicei, o dominare neta a caracterelor sexului functional. intr-o minoritate a cazurilor, insa, aceasta dominare nu este evidenta ‘; sexul individului nu poate fi recunoscut imediat, ci numai dupa efectuarea unor cercetari speciale si a stabilirii unui bilant terminal. Acestea sint cazurile de ambisexualitate si intersexualitate, al caror studiu intra in domeniul patologiei.

in acest paragraf introductiv vom incerca sa sistematizam citeva

aspecte cantitative, care permit interpretarea anomaliilor de sexualitate

drept o consecinta a unei simple disproportii intre factori de polarizare

opusi. %\

Fenomenele de sexualitate relativa au fost descrise de Hartmann (1925, 1936) la plante inferioare. Afinitatea copulatoare dintre gârnetii diferitelor „clonuri" poate fi „masurata" statistic, numarindu-se procentul de zigoti care se formeaza; o putem aprecia de asemenea prin viteza lor de formare. Se deosebesc astfel indivizi (respectiv gameti) puternic-masculini, mijlociu-masculini si slab-masculini si, corespunzator, indivizi si gameti puternic, mijlociu- si slab-feminini.

In procesele de sexualitate normala, copularea are loc intre elemente niascule si femele. Intr-o minoritate de cazuri insa (3 %>, intr-una din experiente) se pot observa fecundari pozitive intre gametii aceluiasi sex, si anume intre gameti puternic- si slab-masculini, respectiv intre gameti puternici si slab-feminini. Acest fenomen afost remarcat la algele izogame, dar si la flagelate anizogame (Cleveland, 1949). Procesul de copu-lare este pus in miscare, dupa cum stim, de substante chimice specifice (gamone). Ani amintit altadata ca la Chlamydomonas sexualitatea relativa este in legatura cu un anumit raport intre cantitatile de izomeri trans si cis ai gamonei, diferenta dintre gino- si androgamona tinind tocmai de proportia acestor izomeri in amestec.

 

Citește mai mult…

FAZELE DINAMICII SEXUALE

februarie 21, 2010 Lasă un comentariu

Activitatea sexuala este exprimarea complexa a instinctului sexual; sistemul nervos, autonom si vegetativ participa in mod obligatoriu si principal la realizarea sa, alaturi de alte modificari fiziologice, mai mult sau mai putin profunde.

incercarile statistice de analiza obiectiva a fazelor activitatii sexuale la om s-au lovit de subiectivismul sau posibilitatile reduse de introspectie ale individului, elementele menite sa altereze caracterul stiintific al acestor cercetari.

Citește mai mult…

FECUNDATIA INTERNA

februarie 19, 2010 Lasă un comentariu

Dupa un mecanism ceva mai complicat si ca o trecere intre fecundatia externa si cea interna ne apare fenomenul la pseudoscorpionide (arahnide). Masculul depune pe sol un obiect, ca o floare minuscula, alcatuit dintr-o tija si terminat cu o umflatura, uneori de forma foarte complicata : sperma-toforul. Femela, trasa de mascul, trece peste acest spermatofor, care patrunde in orificiul sau genital; asemanator se face fecundatia la tritonul palmat (urodel). In felul acesta spermatoforul devine nu numai un rezervor de spermatozoizi (o spermoteca), ci si un organ de penetratie in organele genitale femele, o schita deci de aparat copulator.

Acest proces asigura intilnirea gârnetilor, in cele mai bune conditii, prin depunerea gârnetilor masculi in organele genitale femele, fecundatia avind loc in interiorul organismului femei. In felul acesta se suspenda orice actiune nedorita a mediului extern si se asigura intilnirea, fara risc, a celor doua elemente sexuale.

In natura exista o multiplicitate de mecanisme, unele simple, altele extrem de complicate, formate in vederea rezolvarii acestei cerinte. Fecundatia interna este rezolvata in modul cel mai simplu la majoritatea pasarilor si la unele monotreme (ornitorinx), prin suprapunerea celor doua orificii cloacale, scurgerea spermei in oviduct si retinerea ei prin inchiderea sfincterului cloacal.

In formele sale cele mai perfectionate, ieeundatia interna se iace cit ajutorul unui organ adaptat functiei de vehiculare si penetrare a spermatozoizilor in intimitatea organelor genitale femele.

Masculul este de obicei acela care — activ in actul fecundatiei — isi adapteaza organismul functiei, formindu-si un aparat copulator. Desigur exista si abateri de la aceasta lege : de exemplu la muste, oviductul alungit al femelei este introdus in pintecul masculului, de unde culege sperma.

Nu totdeauna organul copulator face parte din structura organismului. Uneori ci ne apare ca un intermediar intre mascul si femela, ca un element aparte, independent. De pilda la argonaut (cefalopod), unul din tentacule se transforma in rezervor de spermatozoizi, se amputeaza spontan si pluteste in voia valurilor, pina intilneste o femela, in cavitatea paleala a careia patrunde. Este, fara indoiala, un organ copulator aparte, un „penis vagabond", calatorind la o intilnire intimplatoare cu femela.

Oarecum asemanator se petrec lucrurile la unele po.ichete. De exemplu, la Eunice viridis, corpul se divide in doua portiuni : atoca si epitoca. Portiunea epitoca isi dezvolta organele genitale, atinge dimensiuni foarte mari, se desprinde de portiunea atoca si se ridica la suprafata apei, unde intilneste femela, pe care o fecundeaza.

De cele mai multe ori insa aparatul copulator este o parte integranta din corpul masculului, dar nu intotdeauna apare ca un organ specializat in vederea unei functii ; asa cum se intimpla des in natura, unul si acelasi organ poate indeplini mai multe functiuni.

Astfel, la unele arahnide, masculul culege cu palpele sperma si o introduce in organele genitale femele; alteori depune pe sol un mic glob sclipitor (masa spermatica), pe care-1 apuca apoi cu chelicerele, introducindu-1 in organele genitale femele, dupa care, cu aceleasi chelicere, inchide buzele orificiului. La unele specii se modifica, in vederea copulatiei, un segment al corpului, luind o structura asemanatoare unui penis. La caracatita (cefalopod), sexele sint separate. Unul din tentaculele masculului, „bratul copulator" (hectocotil), se umple cu spermatofori, care circula pe un sant, impinsi de mici secuse musculare. Masculul introduce acest brat in cavitatea paleala a femelei si pompeaza de-a lungul lui spermatoforii.

La numeroase specii animale apare — ca un organ bine individualizat si destinat exclusiv penetratiei si vehicularii lichidului spermatic — penisul.

Forma, dimensiunile si structura sa variaza de la specie la specie. II gasim, fie ca organ dur, chitinos, la Ratitera, viermi, insecte sau selacieni, fie ca organ cu capacitate erectila, adica capabil de a se indura numai in momentul acuplarii, la chelonieni, crocodilieni, unele alergatoare si palmidele sau la mamiferele placentare. Uneori este strabatut de un canal de evacuare a spermei, alteori sapat de un sant (crocodilieni).

Daca la majoritatea animalelor penisul e neted, la altei? este prevazut cu dispozitive de agatare de organele genitale femele, sub forma de cirlige (la unele insecte), spini rigizi si puternici (la serpi), papile dermice indurate (la pisica) etc.

Nu totdeauna penisul serveste la patrundere in organele genitale femele. Masculul ratiferei, desi cu o structura rudimentara si lipsit de tub digestiv, poseda in schimb o> glanda spermatica si un voluminos organ copulator, cu care perforeaza tegumentele lemelei si-i inoculeaza sperma (ca o seringa hipodermica !).

La unele specii, penisul apare ca o modificare ad-hoc a unor formatiuni copulatoare preexistente. Batracienele apode (cele mai primitive) au drept penis o prelungire a cioacei, cu capacitate erectila (de altfel apodele inaugureaza penisul erectil in serie vertebratelor) ; un organ asemanator exista la unele pasari (de exemplu, la ratoi).

Daca in majoritatea cazurilor penisul este un organ unic, se intimpla sa fie dublu la unele specii, iunctionind izolat, alternativ sau simultan (unele arahnide, crustacei superiori, sopirle si serpi).

 

Citește mai mult…

FECUNDATIA EXTERNA

februarie 18, 2010 Lasă un comentariu

Consta in expulzarea gârnetilor maturi in mediul extern, intilnirea lor, mai mult sau mai putin intimplatoare, urmata de amiimixie. Soarta oului este incredintata aceluiasi mediu extern. Este de la sine inteles ca acest mod de fecundatie il intilnim la animalele acvatice (exceptind insectele si mamiferele adaptate ulterior mediului acvatic), deoarece apa ofera conditii suficiente de vehiculare si viabilitate gârnetilor sau zigotului. Rolul individului in acest caz se reduce principial la producerea si expulzarea gârnetilor in mediul extern, intilnirea lor fiind lasata oarecum la voia intâmplarii ; asa se intimpla la meduze, spongieri si la majoritatea polichetilor.

intilnirea gârnetilor este favorizata intr-o oarecare masura de prezenta gamonelor, substante secretate de ovul si care exercita un chimiotactism pozitiv pentru spermatozoid. in felul acesta, spermatozoizii, adusi intimplator de curentii de apa in sfera de atractie a gamonelor, se orienteaza mai precis spre ovul, reducind — in parte — sansele ratacirii lor.

Posibilitatile de intiinire a gârnetilor) sint si mai mult favorizate la speciile la care maturatia lor provoaca aparitia perioadelor de rut, fenomen ciclic care determina indivizii de sex contrar ai aceleiasi specii sa se caute,

sa se gaseasca si sa se intilneasca „programat", in vedereafecundatiei. La unele specii, aceasta intilnire nu face decit sa reduca cit mai mult spatiul de mediu extern interpus intre parteneri, ca de exemplu la pestii cartilagi-nosi: masculii si femelele se aduna la un loc ; femelele depun ouale, peste •care masculul arunca sperma. Singura lor intimitate se reduce la o intilnire anonima si colectiva, de la distanta, dar suficienta pentru a-i determina sa-si expulzeze produsele genitale (in acest caz, prezenta comuna a celor doua sexe are mai mult o valoare exhibitionista).

Citește mai mult…

ORIENTAREA BIPOLARA A TIPOLOGIEI

februarie 9, 2010 Lasă un comentariu

In practica ne intilnim, nu atit cu tipurile extreme, cit mai ales cu cele intermediare si mixte. In biotipologia moderna s-a incercat sa se explice corelatia dintre diferitele planuri ale personalitatii, pornind de la elementele fundamentale — cu structura bipolara — care definesc viata. Catabolismul se opune astfel anabolismului, dupa cum diferentierea se opune cresterii ponderale, viata de relatie, celei vegetative, cheltuiala de energie, inmagazinarii ei, sistemul simpatic, celui vagal sau orientarea intro-verta celei extroverte.

Indivizii pot fi caracterizati prin pozitia pe care o ocupa intre acesti „poli" de orientare. La unul dintre poli se situeaza indivizii scurti si largi (orizontali), cu predominanta vietii vegetative si deci a masei; trunchiul este important, viscerele voluminoase (indivizi macrosplanhnici). Tipul poate fi definit ca anabolic, vagotonic, hiperton, hiperstenic, bradikinetic, ciclotimie, extrovertit, sociabil. Al doilea pol este reprezentat de indivizii inalti si ingusti (verticali), cu predominanta vietii de relatie si a diferentierii. Membrele sint lungi, trunchiul e microsplanhnic.

Citește mai mult…