Arhiva

Posts Tagged ‘sexualitate’

POLARIZAREA SEXUALA

martie 19, 2010 Lasă un comentariu

Notiunea de „polarizare sexuala" se refera Ia ceea ce pare sa fie — in stadiul actual al biologiei — elementul universal al diferentierii sexuale : aspectul ei functional si dinamic, care exista si acolo unde nu putem face o distinctie morfologica intre gameti.

In acest paragraf vom trece in revista :

1. problema bipolarizarii sexuale ;

2. problema sexualitatii relative ;

3. sexualitatea izogama si ani-zogama;

4. sensul biologic propriu al notiunilor „masculin" si „feminin".

i la unele vegetale inferioare (alge topesc gametangiile celor doua sexe igiilor contopite se conjuga gameti rma unei suspensii de nuclei intr-o evidentiaza si el esenta fecundarii, :a" : cei doi nuclei se pot multiplica ai putin indelungat, esul de fecundatie are un caracter iudei; unul dintre ei, nucleul gene-il sau in alti doi, dintre care unul nucleul oului, originea embrionului t se contopeste cu unul din nucleii iriginea albumenului, care va hrani d, 1899).

metazoare, ca si la metafite, )logice care sa asigure intil-itieri ale gârnetilor, in functie iiu, de tipul de organizare a i o imbraca consecintele fecuna e tot atit de variat intru-ita e si viata. in evolutia si nta deosebita fapte ca : dobin-integrarii organismului, viata ismul.

DE SEXUALITATE

ajoritatea speciilor de vietuitoare, directe, procese sexuale la o sene alge verzi, ciuperci, flagelate sau constatare ridica problema sexua-omen de baza al materiei vii, la tndara (Hartmann). .intr-adevar,

1. B1POLARIZAREA SEXUALA

Schema dubla a polarizarii sexuale (de exemplu masculin-feminin) a fost la un moment dat pusa intr-o situatie critica de catre unele fenomene observate la talofite. Exista specii (la Ascomycete) cu micelii A si B, avind fiecare organe a si b, purtatoare de gameti; adesea organul a al sexului A nu se poate uni decit cu organul b al sexului B, iar a al lui B numai cu b al lui A. „Cvadrisexualitatea" bazidiomicetelor consta in coexistenta a doua polarizari sexuale, aparent independente, ale miceliilor (heterotalisme) ; se formeaza aci patru tipuri, sexual diferite, de micelii, copulatia facindu-se numai intre grupele A si B pe de o parte, si grupele C si D pe de alta parte. „Sexualitatea tetrapolara" a ciupercilor a fost insa lamurita de studiile facute de Bauch (1931) si Greis (1542), care au aratat ca lipsa de conjugare intre anumite perechi nu tine de polarizari sexuale independente, ci de incompatibilitati, rezultind din evidentierea unor „factori de sterilitate" care, dupa caz, pot impiedica contopirea celulara (plasmogamia), contopirea nucleara (cariogamia) sau formarea organelor purtatoare de seminte.

„Sexualitatea multipolara", descrisa de unii autori la ciliate, reprezinta cu multa probabilitate un fenomen analog ; termenul desemneaza constatarea dupa care inauntrul aceleiasi specii conjugarea apropie numai partenerii apartinind aceluiasi „tip".

2. SEXUALITATEA RELATIVA

Butschli (1887) si Schaudinn (1905) admit ca fiecare celula sau gamet poseda „potentialitati", virtualitati, ale ambelor sexe. Prin realizarea predominanta a uneia dintre aceste virtualitati, celulele devin masculine sau feminine, in raport cu alte celule la care domina dispozitia contrara. O astfel de deplasare a echilibrului poate rezulta din imprejurari diferite: imbatrinire, • diviziune celulara sau nucleara, influente deosebite asupra a doua celule diferite sau chiar asupra a doi nuclei, ultimul fapt explicind autogamia (Hartmann, 1909).

Admitind, dupa Hartmann (1955), „bisexualitatea" ca fenomen fundamental al vietii, rezulta — drept consecinta — explicatia cauzala a fecundarii: daca „latura" masculina este inhibata intr-o celula si cea feminina intr-una vecina, se naste intre aceste celule determinate sexual o „tensiune sexuala" ; aceasta tensiune duce la fecundare si dispare prin ea.

O astfel de conceptie permite sa se intrevada posibilitatea unor fenomene de „sexualitate relativa".

Pentru ca sa existe o miscare de sarcini electrice nu e neaparat nevoie de corpuri incarcate cu electricitate de semn contrar, ci numai de corpuri intre care sa existe diferente de potential.

Hartmann a constatat ca, la unele alge izogame, gârnetii prezinta

grade diferite de polarizare, „masurabile" prin numarul zigotilor formati.

Daca notam sexele cu semnul plus si semnul minus, vom putea nota

gradul de polarizare prin + + +, ++, +, —, —, . Obser-

vatia arata ca nu copuleaza numai indivizii de „semn" contrar, ci ca

pot copula si indivizii cu acelasi „semn", dar diferind prin intensitatea

polarizarii (de exemplu + + + cu +).

Acestor observatii li s-a adus o interesanta precizare cantitativa. La alga uni-celulara Chlatnydomonas eugametus, celula neciliata este transformata in celula mobila, apoi in gamet, de catre mediatori chimici specifici („termone"). Alti mediatori chimici produc copularea gârnetilor, deci au functie de „gamone". Qinogamona, care activeaza copularea gârnetului feminin, nu difera calitativ de androgamona, ambele fiind amestecuri de izomeri cis si trans ai crocetinei (Kuhn si Moewus, 1941). Stereoizomerul cis predomina in ginogamona, iar stereoizomerul trans in androgamona. Dupa proportia cisjtrans exista diverse grade de „tarie" sexuala a gârnetului in copulatie; 18/1 de exemplu este „supraforte", in timp ce 2/1 este „slab". Copularea apare la un raport procentual de 20/20. Astfel, 75/25 se comporta fata de 95/5 ca un gamet mascul.

3. SEXUALITATEA IZOGAMA SI ANIZOGAMA

Fecundarea este „izogama" atunci cind ambii gameti au o morfologie similara ; la numeroase protiste, aceasta este regula, gârnetii fiind ambii de aceeasi marime si ambii mobili. La mucorinee si alte ciuperci inferioare copuleaza elemente analoge din taluri deosebite, polarizate opus (heterotalie). Nu se poate vorbi aici decit de polarizare diferita, pe care sa o notam cu simboluri algebrice (+ si —) sau cu litere.

in cursul filogenezei asistam la o diferentiere morfo-functionala a gârnetilor, care devin inegali (anizogamie), pina la disproportia mereu citata, dintre un ou de pasare, cintarind zeci de grame, si un spermatozoid microscopic si diferit de mobil, unul din gameti miscindu-se spre celalalt. Pe aceasta linie, diferentierea sexuala ajunge la oogamie: un gamet voluminos, bogat in rezerve, imobil, care este ovulul, si altul mobil, mic, cu citoplasma redusa la minimum, care este spermatozoidul. In cazul acesta putem vorbi de elemente „feminine" si „masculine".

4. SENSUL BIOLOGIC PROPRIU AL NOTIUNILOR „MASCULIN"

SI „FEMININ"

Geddes si Thomson (1880) au cautat sa exprime in termeni generali diferentele sexuale care separa • femela (inclusiv elementele germinative), de mascul. Dupa acesti autori, urmati de numerosi altii, la femela fenomenul preponderent este anabolic sau de constructie a materiei organice, cu acumulare de energie; la mascul, fenomenul dominant este cata-bolic sau de dezagregare, energia eliberata maniiestindu-se printr-o mobilitate mai mare. Se mai spune ca masculul e „cinetic", femela fiind „trofica", masculul progresiv, iar femela conservatoare, ca la mascul domina functiile animale, iar la femela, cele vegetative.

Faptul ca diferentierea in elemente mascule si femele este o achizitie filogenetica nu a parut limpede tuturor biologilor. Pentru unii autori, dimpotriva, opozitia intre masculin si feminin corespunde unei diferente

Citește mai mult…

Reclame

SEXUALITEATEA LA GAMETI

martie 17, 2010 Lasă un comentariu

Un caracter particular il imbraca sexualitatea la unele vegetale inferioare (alge sau ciuperci traind in mediu aerian), unde se contopesc gametangiile celor doua sexe care intra direct in raport; in interiorul gametangiilor contopite se conjuga gameti care nu sint individualizati, ci se prezinta sub forma unei suspensii de nuclei intr-o protoplasma comuna (gametangie). Acest proces evidentiaza si el esenta fecundarii, care este cariogamia. Cariogamia poate fi „intirziata" : cei doi nuclei se pot multiplica alaturi, prin cariokineza, un timp mai mult sau mai putin indelungat.

La vegetalele superioare (angiosperme), procesul de fecundatie are un caracter „dublu". Grauntele de polen contine cel putin doi nuclei; unul dintre ei, nucleul generator, angajat in tubul polinic, se imparte la rindul sau in alti doi, dintre care unul se contopeste cu nucleul oosferei, pentru a forma nucleul oului, originea embrionului (nucleul fecundator propriu-zis), in timp ce celalalt se contopeste cu unul din nucleii sacului embrionar, pentru a forma un alt zigot, originea albumenuluj, care va hrani embrionul ca pe un parazit (Nawaskin si Guignard, 1899).

In cursul evolutiei, la unicelulare, la metazoare, ca si la metafite, au aparut diferentieri morfologice si fiziologice care sa asigure intil-nirea gârnetilor; exista de asemenea diferentieri ale gârnetilor, in functie de rolul lor biologic, de conditiile de mediu, de tipul de organizare a speciei respective sau de semnificatia pe care o imbraca consecintele fecundarii pentru specie si individ.

Rezulta din cele expuse ca sexualitatea e tot atit de variat intrupata in lumea vie, pe cit de variat intrupata e si viata. in evolutia si diversificarea sexualitatii au avut o importanta deosebita fapte ca : dobin-direa structurii pluricelulare, perfectionarea integrarii organismului, viata sedentara sau mobila, individuatia, parazitismul.

VIRILISMUL

martie 16, 2010 Lasă un comentariu

Prezenta izbitoare a caracterelor sexuale secundare masculine, la femeie, defineste virilismul. Dupa Seresevski si Vasiukova (1948) deosebim :

a) uirilisme partiale, in care semnul esential este hipertricoza si in care se pastreaza arhitectonica feminina ;

b) virilismul general, in care exista nu numai o crestere de tip masculin a parului, ci si o morfologie a corpului, ca si un timbru al vocii, masculine.

Nu orice hipertricoza este un virilism partial. Prin hipertricoza nu intelegem decit dezvoltarea anormala (ca volum, abundenta si culoare) a sistemului pilos in general. Perii se pot insa clasifica in : peri corporali generali, peri ambosexuali (axilari si pubieni), care apar la pubertate la ambele sexe, si peri sexuali adevarati sau masculini (mustati, barba, perii din regiunea sternala si de pe linia mediana abdominala), care cresc abia tirziu dupa pubertate (Danforth). Dezvoltarea exagerata a perilor corporali generali poarta numele de hirsutism ; se rezerva numele de pilozitate androida pentru prezenta perilor masculini la femeie si cel de virilism pilar pentru existenta simultana a perilor masculini si generali (Audit, 1952).

In patogenia virilismului intervin, ca si in toate sindromele ambi-sexuale, doi factori principali : dezechilibrul dintre androgeni si estrogeni (in favoarea primilor) si „terenul" tisular constitutional, asupra carora actioneaza hormonii (receptivitate conditionata familial, ereditar, etnic, dar si nervos central).

Factorii constitutionali sint evidenti, de pilda in virilismul pilar al femeilor caucaziene, la care Seresevski si Vasiukova (1948) n-au putut descoperi nici un fel de particularitati functionale ale sistemului endocrin. Invers, intr-o cercetare privind tratamentul fibromului uterin cu testosteron, Lambillori (1950) noteaza ca, spre deosebire de femeia europeana, negresa suporta doze mari de androgeni, fara ca sistemul ei pilos sa se dezvolte sau vocea sa fie net influentata ; in schimb, hipertrofia clitoridiana poate deveni considerabila.

Determinismul endocrin al pilozitatii depinde de un siner-gism complex intre hormonii sexuali si cei corticosuprarenali (Moussio-Fournier, 1946), cu pariciparea hipofizei. Luft (1955), prezentind un numar mare de femei hipofizectomizate (pentru cancer, diabet, etc), observa ca tratamentul cu doze relativ mari de testosteron nu produce virilism pilar. Pe de alta parte s-au semnalat sindrome hiperandrogenice hormonale, de origine suprarenala, fara virilizare (Klotz si Avril, 1955), in care participarea diencefalului era probabila (amenoree, obezitate, crize comitiale).

1. Hiperandrogenia absoluta reprezinta eventualitatea patogenica cea mai simpla ; ea este constituita de prezenta in organism a unui exces de androgeni, cu origine exogena (terapeutica) sau endogena (suprarenala ori ovariana).

in boala lui Cushing si tumorile sau hiperplazia congenitala simpla a suprarenalei, acest exces poate fi depistat prin dozarea 17-cetosteroizilor in urina (fractiunile P2 si $3). Seresevski si Vasiukova explica prin hiper-corticosuprarenalism si virilismele care insotesc alte sindrome endocrine.

Un exces de androgeni poate ii de asemenea de natura ovariana.

a) tumori ovariene virilizante (androame), cu originea in elemente de tip germinativ masculin (arenoblastoame) ; celule simpaticotrope hilare sau celule „lipidice" ; acestea din urma pot semana cu celulele corpului galben (luteom), ale corticalei suprarenalei (hiperneirom), ale tecii ioli-culare (foliculom lipidic) sau cu celulele Leydig (masculinoblastoame) ;

b) astazi se admite ca ovarul netumoral are o secretie fiziologica androgena (responsabila de fractiunile a (4 si 5) ale 17-cetosteroizilor), localizata in celulele hilare si (poate) in cele ale tecii interne. Astfel, printre leziunile capabile sa dea o hiperandrogenie absoluta se numara si hiperplazia celulelor simpaticotrope, hipertecoza „testoida" (Fraenkel, 1941) si luteinizarea granuloasei ovarelor. Aceste leziuni pot fi considerate, in unele cazuri, ca reactii la stimuli hipofizari specifici (gonadotropi).

Citește mai mult…

GINECOMASTIA

martie 14, 2010 Lasă un comentariu

Ginecomastia defineste o hipertrofie mamara la barbatul adult; examenul histologic exclude din acest grup simplele acumulari de grasime, tumorile si inflamatiile. Diagnosticul diferential histologic cu iibroza simpla si chistica este imposibil de facut, existind tranzitii intre aceste leziuni (dupa autorii germani, ginecomastia intra in cadrul adenofibrozelor).

Etio-patogenia ginecomastiei a fost foarte mult discutata. De circulatie curenta este ipoteza tulburarii primitiv testiculare ; de fapt, insa, singura leziune testiculara insotita cvasiconstant de ginecomastie este corioepiteliomul. Alte glande a caror alterare poate sta la baza ginecomastiei sint : suprarenala, ficatul, tiroida. Statistica lui Impallomeni (1948), care a revazut o bogata literatura, indica mai intii faptul ca leziunile care cauzeaza ginecomastia pot fi foarte usoare, fiind de aceea frecvent trecute cu vederea (46%’ din cazuri sint considerate „esentiale"). Cauza directa a ginecomastiei nu trebuie confundata cu bolile care favorizeaza aparitia sa; Un rol de prim ordin pare a-1 avea testiculul, care in 35,4% din cazuri este anormal; castratii participa numai cu 0,2% in statistica acestui autor (491 de cazuri). Ginecomastia poate fi considerata ca unul din primele semne de rupere — in favoarea primilor — a echilibrului dintre estrogeni si androgeni, rupere care poate fi datorita cantitatii, dar si calitatii produsilor secretati. Aceasta ipoteza este confirmata de aparitia gineco-mastiilor „iatrogene" in terapia masiva cu foliculina. Lipsa de asemanare structurala a multor ginecomastii cu mamela de femeie normala ar tine — dupa unii autori — de faptul ca tesutul niamar nu este stimulat, in aceste cazuri, de un „estrogen perfect", ci de un estrogen care isi conserva numai o parte din proprietatile sale mamotrope. Leziunile suprarenalei duc la ginecomastie prin tulburari in metabolismul cortieoizilor sexuali. Ficatul participa in 7,4% din cazuri, datorita — aproape sigur — rolului sau in inactivarea estrogenilor si in metabolismul sterolilor, in general. Tulburarile altor glande si aparate ar fi patogene prin repercusiunile lor la nivelul gonadelor si al cortico suprarenalelor.

Citește mai mult…

CONSIDERATII FIZIOLOGICE

ianuarie 27, 2010 Lasă un comentariu

Prin fascicule medulare, plexuri si fibre nervoase terminale, gonadele sint in raport cu centrii nervosi, respectiv cu hipotalamusul.

Sectionarea maduvei poate produce tulburari ale functiei sexuale si scaderea activitatii glandulare. Modificarile s-ar datori ruperii cailor eferente dintre centrii sexuali hipotalamici si cei spinali, reprezentate prin tractul paraependimar. Sectionarea intre Ti si T2 se poate insoti de erectie si ejaculare, ca si cum centrii medulari s-ar elibera de o actiune frena-toare supraiacenta. In afectiuni ale maduvei (siringomielie, tabes) se intilneste adeseori o atrofie testiculara, fapt care sprijina teoria neuro-trofismului in spermatogeneza.

Locul de iesire medulara a fibrelor simpatice destinate testiculului e foarte variabil, ceea ce explica dificultatile de corelare a leziunilor maduvei si a celor testiculare.

S-au descris la barbat tulburari de potenta dupa operatii pe simpaticul abdominal (Zenker). Efectul acestor interventii ar, putea fi explicat prin tulburari vasomotoare si cresterea temperaturii locale, cu efect nociv asupra tesutului germinai, foarte sensibil la variatii de temperatura.

Citește mai mult…

CAILE NERVOASE PERIFERICE ALE SEXUALITATII

ianuarie 26, 2010 Lasă un comentariu

Aspecte anatomice

Nu se cunoaste precis calea spinala prin care centrii nervosi sexuali influenteaza troficitatea gonadelor. Se presupune ca transmiterea s-ar face prin tractul paraependimar si fasciculul lui Schutz ; mai departe, calea eferenta merge, prin plexul solar, mezenteric si spermatic, la gonade si glande accesorii. Fibre paraisimpatice ,provenite din nervii pelvini traverseaza plexul hipogastric, pentru a ajunge la vasele organelor genitale. Caile senzitive trec prin nervii pelvini si prin fibrele care leaga gona-dele cu plexul solar si lantul latero-vertebral.

Cei doi centri medulari importanti, de la care pleaca si la care vin caile nervoase ale organelor reproducatoare, sint centrul erectil si cel ejaculator ; primul este situat in partea intermediara a segmentului dintre S3 si S5, iar ultimul, in nucleul intermedio-lateral superior, din cornul lateral al maduvei lombare superioare. Acesti centri comunica intre ei prin fibre sarace in mielina, iar prin caile nervoase medulare sint in legatura cu regiunile centrale ale creierului. Caile centrifuge sint constituite din fibre simpatice si motoare, destinate organelor genitale.

Citește mai mult…

ROLUL SCOARTEI CEREBRALE SI AL ORGANELOR DE SIMT

ianuarie 24, 2010 Lasă un comentariu

Cortexul este indispensabil desfasurarii activitatii erotice. Pina la un? anumit punct, reflexele sexuale sint conditionate de prezenta gonadelor. in urma castrarii, facuta dupa virsta pubertatii, reflexele sexuale pot supravietui inca mult ,timp, cu toata absenta gonadelor. Aceasta demonstreaza ca, o data erotizata, componenta corticala mentine singura functia sexuala,, liberindu-se intr-o oarecare masura de influentele hormonale (in ‘special la om).

Suprimarea experimentala a corticalitatii atrage dupa sine disparitia completa a activitatii sexuale la sobolani, dar nu altereaza sensibil erectia si ejacularea metamerica. Ablatia neocortexului nu influenteaza insa comportamentul sexual al femelei.

Parhon si Schachter au semnalat, inca din 1936, legatura cauzala dintre afectiunile psihice si functia genitala, pe baza unui sindrom psihastenie cu insuficienta orhitica.

Frecventa mare a insuficientelor .sexuale in cadrul nevrozelor astenice se explica probabil prin dereglarea legaturilor iiziologice dintre centrii corticali si cei sexuali subcorticali.

Citește mai mult…