HOMOSEXUALITATEA

Poate fi incadrata homosexualitatea printre deviatiile intersexuale dobindite ? Datele mai noi, statistice, eredo-biologice, psihologice, antropometrice, endocrinologice, histo-logice etc. — daca nu dau inca un raspuns satisfacator — permit in schimb o formulare mai justa a diferitelor intrebari si o dirijare adecvata a cercetarilor clinice si experimentale.

Date statistice. Raportul lui Kinsey, Pomeroy si Martin (1948), privind comportarea sexuala a barbatului american, bazat pe chestionare amanuntite, aplicate — cu toata discretia — la mii de persoane, indica o frecventa medie a homosexualitatii de 30°/o pentru ansamblul populatiei adulte masculine (din care 12°/o cu titlu accidental si 18°/o cu aspect habitual, predominind mai mult sau mai putin asupra activitatii sexuale normale). Hirschfeld gasise in Germania (1913) o frecventa de 3—5°/o ; Havelock Ellis, in Anglia (1921), 5°/o. Faptul ca homosexualitatea nu e foarte rara constituie un contra-argument pentru ipoteza dupa care ea ar reprezenta expresia psihica a unei inversari de sex (fenomen exceptional in specia umana). Homosexualitatea feminina pare sa fie cel putin de zece ori mai redusa decit cea masculina, dar inversarile de sex mai frecvente sint — dimpotriva — „feminizari".

Date eredo-biologice. Analiza statistica a frecventei relative a indivizilor de sex masculin si feminin, printre fratii homosexualilor, a aratat unor autori (Lang, 1941) o favorizare a sexului masculin (126, fata de 106) ; acest fapt sustine parerea ca o parte din homosexuali ar fi de fapt femei, cu inversiune a sexului. Aceeasi problema a fost ridicata de Kemp, Jores si Marx, ultimii intrebindu-se daca nu este vorba de intersexuati, la care inversiunea a avut loc dupa stabilirea „sexualitatii cerebrale". Czapnik interpreteaza aceste date in sensul urmator : tocmai excesul de baieti, intre frati, favorizeaza orientarea homosexuala a afinitatii sexuale.

ASPECTELE CANTITATIVE ALE SEXUALITATII

In capitolele referitoare la biologia generala a fenomenelor de sexualitate, la determinarea sexului si la biotipologia sexuala s-au adus argumente pentru inexistenta (in general) a unei realizari sexuale pure, individul matur fiind un amestec de caractere masculine si feminine, variabile ca numar si ca grad de desavirsire. Acest amestec exista, atit la fiintele hermafrodite, cit si la vietuitoarele cu sexe separate (gonocorice), dar in ultima eventualitate are loc, de obicei, o dominare neta a caracterelor sexului functional. intr-o minoritate a cazurilor, insa, aceasta dominare nu este evidenta ‘; sexul individului nu poate fi recunoscut imediat, ci numai dupa efectuarea unor cercetari speciale si a stabilirii unui bilant terminal. Acestea sint cazurile de ambisexualitate si intersexualitate, al caror studiu intra in domeniul patologiei.

in acest paragraf introductiv vom incerca sa sistematizam citeva

aspecte cantitative, care permit interpretarea anomaliilor de sexualitate

drept o consecinta a unei simple disproportii intre factori de polarizare

opusi. %\

Fenomenele de sexualitate relativa au fost descrise de Hartmann (1925, 1936) la plante inferioare. Afinitatea copulatoare dintre gârnetii diferitelor „clonuri" poate fi „masurata" statistic, numarindu-se procentul de zigoti care se formeaza; o putem aprecia de asemenea prin viteza lor de formare. Se deosebesc astfel indivizi (respectiv gameti) puternic-masculini, mijlociu-masculini si slab-masculini si, corespunzator, indivizi si gameti puternic, mijlociu- si slab-feminini.

In procesele de sexualitate normala, copularea are loc intre elemente niascule si femele. Intr-o minoritate de cazuri insa (3 %>, intr-una din experiente) se pot observa fecundari pozitive intre gametii aceluiasi sex, si anume intre gameti puternic- si slab-masculini, respectiv intre gameti puternici si slab-feminini. Acest fenomen afost remarcat la algele izogame, dar si la flagelate anizogame (Cleveland, 1949). Procesul de copu-lare este pus in miscare, dupa cum stim, de substante chimice specifice (gamone). Ani amintit altadata ca la Chlamydomonas sexualitatea relativa este in legatura cu un anumit raport intre cantitatile de izomeri trans si cis ai gamonei, diferenta dintre gino- si androgamona tinind tocmai de proportia acestor izomeri in amestec.

 

CITOGRAMA

Introdus de Mihael si Joel, acest examen completeaza spermatograma. intr-adevar, in sperma se gasesc nu numai spermatozoizii, ci si precursorii lor, care nu trebuie sa depaseasca 2—3% din spermatoizi. In cazuri patologice, acestia ajung la 20—60%. Principalele celule aflate in sperma sint: sperma tocitele, spermatidele, epitelii din caile urinare, spermiofage. In spermele patologice se pot intilni:

1. spermatogonii, cite polinucleate (descrise de Moricard si atribuite unui defect de meioza), celule gigante (rezultind din fuziunea sperma-tidelor) ;

2. celule Sertoli (in forma de butoi, mari de 20—40jx) ;

3. celule de origine epididimara (poliedrice, cu nucleu mic si protoplasma bazofila) ;

4. spermiofage, mari de 30—40 y. continind in interior capete de spermatozoizi;

5. leucocite in procesele infectioase.

Compozitia si cantitatea de acid dezoxiribonculeic din nucleul celulei este constanta si caracteristica fiecarei specii animale.

S-a semnalat de asemenea prezenta gruparilor sulfhidrilice provenind din cistina, cisteina si metionina. Este foarte probabil ca acesti acizi aminati sa fie localizati in membrana protoplasmatica a capului.

Lipidele se gasesc in cantitati importante, mai ales in capsula spermatozoidului (Popa si Mirza, 1931), avind probabil rolul de a-1 proteja de mediul vaginal acid. In piesa intermediara, lipidele sint asociate corpului spiralat care inconjura filamentul axial protoplasmatic si oare deriva din mitocondriile spermatidelor (Wislocki, 1950).

EXCITATIA SEXUALA

Excitatia erotica preceda si insoteste activitatea sexuala a barbatului; ea cuprinde modificari morfologice, fiziologice si psihice. La mamifere, sursa cea mai puternica de incitatii o constituie stimularea tactila ; la om, aceasta poate fi depasita de factorii psihici, care — cu virsta — devin sursa majora a excitatiei.

Aceasta faza se caracterizeaza printr-un tablou bogat in manifestari variate: accelerarea pulsului, cresterea tensiunii arteriale, modificari ale circulatiei periferice, cu ridicarea temperaturii tegumentelor, aflux sanguin in unele regiuni ale corpului (ochi, buze si mameloane, penis — la barbat, clitoris, labii si pereti vaginali — la femei).

INSTINCTUL SEXUAL

Animalele cu un sistem nervos dezvoltat sint impinse sa savirseasca actele necesare fecundatiei de instinctul sexual. Acest instinct, existent de la nastere, nu devine manifest decit in momentul in care individul a atins un anumit grad de diferentiere si este capabil sa produca gameti maturi; la unele specii, instinctul se manifesta de la nastere sau chiar inainte de nastere. La specia de fluturi Palingenia, femela este fecundata chiar in stadiul de nimfa; la altele (albinele solitare, coleopterele Sitaris), Impreunarea are loc chiar in momentul iesirii femelelor din ou. La multe specii, instinctul sexual este unicul instinct care se manifesta pe timpul existentei individului : efemerele, fluturele-paun sau bombixul stejarului au un aparat digestiv rudimentar, pe care nu-1 folosesc; organele lor genitale sint in schimb dezvoltate si maturizate de la nastere, intreaga fiinta fiind destinata exclusiv acuplarii, dupa savirsirea careia insecta moare.

La om, instinctul sexual incepe sa se manifeste in epoca pubertatii, in strinsa legatura cu activitatea hormonala a intregului organism si mai ales a testiculului, precum si cu dezvoltarea normala a sistemului nervos.

In forma sa cea mai elementara, instinctul sexual se manifesta sub aspectul unui impuls, a unei necesitati sau trebuinte de ordin foarte ge-nenal, care impinge individul la satisfacere sexuala. Obiectul satisfacerii nu este selectionat. El se afla printre reprezentantii de sex opus ai speciei respective, oricare ar fi el, la intimplare.

Sub aceasta forma de manifestare apare instinctul sexual la majoritatea animalelor. Fluturele fecundeaza citeva femele la rind ; vrabioiul vine in fata stolului de vrabii, emite un tipat violent, si una dintre vrabii, la intimplare, il urmeaza. In toate aceste cazuri, instinctul sexual se satisface strict, anonim, fara pregatire si alegere. Un aspect asemanator il imbraca instinctul sexual la om, in faza instalarii sale (la pubertate) sau dupa abstinente indelungate; obiectul dorit este sexul si mai putin purtatorul lui.

ACTIVITATEA SEXUALA

(prezenta femeii, aparitia diferitelor imagini). Apar primele polutii si primele ejaculari. Orgasmul insoteste constant contactul sexual. Erectiile se produc ceva mai greu decit in perioada prepubertara, dar mai usor ca la adult. in lipsa sexului opus sau in conditii speciale, care vor fi amanuntit descrise in alt capitol, activitatea heterosexuala poate ii inlocuita cu masturbarea sau cu homosexualitatea.

JOCURILE SEXUALE

Jocurile sexuale sint o exteriorizare a atitudinilor „sexuale" ale copiilor. Intilnite, frecvent intre 2 si 5 ani (Kinsey), ele constau in exhibitia organelor genitale, explorarea lor la alti copii, manevrari manuale sau orale. Aceste jocuri sint pur exploratoare, animate doar de curiozitate si lipsite de continut erotic, existind ioarte probabil la majoritatea copiilor intre 8 si 13 ani. Viata in colectiv, atasarea unor valori sociale acestor maniiestari, ca si interzicerea lor, le favorizeaza, insotindu-le de o excitatie emotionala si de o stimulare a curiozitatii, care vor sta — in unele cazuri — la baza masturbarii din perioada prepubera si pubera.

Aceste jocuri, insotite uneori de erectii si chiar de orgasm, se fac cel mai des intre copii de acelasi sex, fetitele fiind mai greu accesibile. Incidentala si fara urmari la inceput, atractia fizica catre ceilalti baieti se maturizeaza in epoca pubertatii, generind uneori homosexualismul.

Erotismul propriu-zis nu exista la aceasta virsta, iiind vorba, mai curind, de tendinte afective. Evolutia aiectivitatii copilului se face pornind de la prima persoana cu care intra in relatii intime (mama sau doica) si se extinde apoi la ceilalti membri ai familiei, iar mai tirziu la camarazii de scoala sau la profesori. Tendintele afective sint difuze, nelegate de sex si nu au un caracter erotic. Abia la sfirsitul perioadei prepubere si in adolescenta, o data cu inceperea activitatii sexuale, se manifesta si se contureaza preocuparile homo- sau heterosexuale.

 

CONSIDERATII GENERALE

Actiunea combinata a sistemului nervos si a celui endrocrin controleaza dezvoltarea organelor genitale, a caracterelor sexuale secundare, aparitia erotizarii si afectivitatea erotica.

in mecanismul nervos al sexualitatii intra patru teritorii:

1. maduva, cu reflexe metamerice elementare;

2. hipotalamusul, focar principal al impulsului sexual, cu actiune dubla, de stimulare si inhibitie ;

3. arhipaliumul, care pare sa inhibeze impulsurile hipotalamice;

4. neopaliumul, locul de integrare al excitatiilor senzoriale, indispensabil activitatii sexuale elementare, dar mai ales activitatii erotice, cu rol mai important la mascul decit la femela.

Procesele de maturare sexuala (pubertatea), ca si desavirsirea si mentinerea maturizarii sexuale a adultului, sint determinate de sistemul nervos. Aceste procese nu mai pot ii considerate azi ca ienomene primitiv endocrine, „comanda" pornind de iapt din hipotalamus.

EPIFIZA SI SEXUALITATEA

In ciuda tuturor controverselor privind activitatea pinealei ca glanda endocrina nu se mai poate nega locul ei in complexul nervos si endocrin al sexualitatii.

Dupa Pellizzi, care a reunit intr-un sindrom macrosomia si hiper-genitalismul precoce, sub denumirea de macrogenitosomie, si 1-a atribuit unui proces tumoral distructiv al epifizei, a urmat o epoca in care aceste tulburari au fost atribuite exclusiv lezarilor centrilor nervosi, epifiza fiind lasata la o parte.

O alta serie de experimente au restabilit in ultimul timp rolul epifizei.

Epifizectomia experimentala este urmata de accelerarea maturatiei sexuale

(Foa, 1912) fapt explicat printr-o frinare a actiunii gonadotropilor de

catre hormonii epifizari. in consecinta s-ar produce o crestere a exci-

tabilitatii centrilor diencefalici hipoiizo-secretori, prin eliberarea lor de sub

frina epifizara, cu secretie timpurie a hormonilor gonadotropi si maturi-

zare sexuala precoce. Frecventa crescuta la baieti a macrogenitozomiei

duce la presupunerea unei diferente a corelatiilor hipotalamo-epiiizare

ROLUL RINENCEFALULUI ARHIPALIUM IN SEXUALIIATE

Rezectia bilaterala a nucleilor amigdalieni provoaca, la animalele de experienta, o .accentuare considerabila a activitatii sexuale (Kluver, Bucy). Animalele operate tind sa se acupleze cu toate celelalte animale, indiferent de sex. Castrarea suprima aceasta supraactivitate masculina. La om, leziunile bilaterale ale nucleilor amigdalieni pot fi urmate de o eliberare a impulsului sexual.