POLARIZAREA SEXUALA

Notiunea de „polarizare sexuala" se refera Ia ceea ce pare sa fie — in stadiul actual al biologiei — elementul universal al diferentierii sexuale : aspectul ei functional si dinamic, care exista si acolo unde nu putem face o distinctie morfologica intre gameti.

In acest paragraf vom trece in revista :

1. problema bipolarizarii sexuale ;

2. problema sexualitatii relative ;

3. sexualitatea izogama si ani-zogama;

4. sensul biologic propriu al notiunilor „masculin" si „feminin".

i la unele vegetale inferioare (alge topesc gametangiile celor doua sexe igiilor contopite se conjuga gameti rma unei suspensii de nuclei intr-o evidentiaza si el esenta fecundarii, :a" : cei doi nuclei se pot multiplica ai putin indelungat, esul de fecundatie are un caracter iudei; unul dintre ei, nucleul gene-il sau in alti doi, dintre care unul nucleul oului, originea embrionului t se contopeste cu unul din nucleii iriginea albumenului, care va hrani d, 1899).

metazoare, ca si la metafite, )logice care sa asigure intil-itieri ale gârnetilor, in functie iiu, de tipul de organizare a i o imbraca consecintele fecuna e tot atit de variat intru-ita e si viata. in evolutia si nta deosebita fapte ca : dobin-integrarii organismului, viata ismul.

DE SEXUALITATE

ajoritatea speciilor de vietuitoare, directe, procese sexuale la o sene alge verzi, ciuperci, flagelate sau constatare ridica problema sexua-omen de baza al materiei vii, la tndara (Hartmann). .intr-adevar,

1. B1POLARIZAREA SEXUALA

Schema dubla a polarizarii sexuale (de exemplu masculin-feminin) a fost la un moment dat pusa intr-o situatie critica de catre unele fenomene observate la talofite. Exista specii (la Ascomycete) cu micelii A si B, avind fiecare organe a si b, purtatoare de gameti; adesea organul a al sexului A nu se poate uni decit cu organul b al sexului B, iar a al lui B numai cu b al lui A. „Cvadrisexualitatea" bazidiomicetelor consta in coexistenta a doua polarizari sexuale, aparent independente, ale miceliilor (heterotalisme) ; se formeaza aci patru tipuri, sexual diferite, de micelii, copulatia facindu-se numai intre grupele A si B pe de o parte, si grupele C si D pe de alta parte. „Sexualitatea tetrapolara" a ciupercilor a fost insa lamurita de studiile facute de Bauch (1931) si Greis (1542), care au aratat ca lipsa de conjugare intre anumite perechi nu tine de polarizari sexuale independente, ci de incompatibilitati, rezultind din evidentierea unor „factori de sterilitate" care, dupa caz, pot impiedica contopirea celulara (plasmogamia), contopirea nucleara (cariogamia) sau formarea organelor purtatoare de seminte.

„Sexualitatea multipolara", descrisa de unii autori la ciliate, reprezinta cu multa probabilitate un fenomen analog ; termenul desemneaza constatarea dupa care inauntrul aceleiasi specii conjugarea apropie numai partenerii apartinind aceluiasi „tip".

2. SEXUALITATEA RELATIVA

Butschli (1887) si Schaudinn (1905) admit ca fiecare celula sau gamet poseda „potentialitati", virtualitati, ale ambelor sexe. Prin realizarea predominanta a uneia dintre aceste virtualitati, celulele devin masculine sau feminine, in raport cu alte celule la care domina dispozitia contrara. O astfel de deplasare a echilibrului poate rezulta din imprejurari diferite: imbatrinire, • diviziune celulara sau nucleara, influente deosebite asupra a doua celule diferite sau chiar asupra a doi nuclei, ultimul fapt explicind autogamia (Hartmann, 1909).

Admitind, dupa Hartmann (1955), „bisexualitatea" ca fenomen fundamental al vietii, rezulta — drept consecinta — explicatia cauzala a fecundarii: daca „latura" masculina este inhibata intr-o celula si cea feminina intr-una vecina, se naste intre aceste celule determinate sexual o „tensiune sexuala" ; aceasta tensiune duce la fecundare si dispare prin ea.

O astfel de conceptie permite sa se intrevada posibilitatea unor fenomene de „sexualitate relativa".

Pentru ca sa existe o miscare de sarcini electrice nu e neaparat nevoie de corpuri incarcate cu electricitate de semn contrar, ci numai de corpuri intre care sa existe diferente de potential.

Hartmann a constatat ca, la unele alge izogame, gârnetii prezinta

grade diferite de polarizare, „masurabile" prin numarul zigotilor formati.

Daca notam sexele cu semnul plus si semnul minus, vom putea nota

gradul de polarizare prin + + +, ++, +, —, —, . Obser-

vatia arata ca nu copuleaza numai indivizii de „semn" contrar, ci ca

pot copula si indivizii cu acelasi „semn", dar diferind prin intensitatea

polarizarii (de exemplu + + + cu +).

Acestor observatii li s-a adus o interesanta precizare cantitativa. La alga uni-celulara Chlatnydomonas eugametus, celula neciliata este transformata in celula mobila, apoi in gamet, de catre mediatori chimici specifici („termone"). Alti mediatori chimici produc copularea gârnetilor, deci au functie de „gamone". Qinogamona, care activeaza copularea gârnetului feminin, nu difera calitativ de androgamona, ambele fiind amestecuri de izomeri cis si trans ai crocetinei (Kuhn si Moewus, 1941). Stereoizomerul cis predomina in ginogamona, iar stereoizomerul trans in androgamona. Dupa proportia cisjtrans exista diverse grade de „tarie" sexuala a gârnetului in copulatie; 18/1 de exemplu este „supraforte", in timp ce 2/1 este „slab". Copularea apare la un raport procentual de 20/20. Astfel, 75/25 se comporta fata de 95/5 ca un gamet mascul.

3. SEXUALITATEA IZOGAMA SI ANIZOGAMA

Fecundarea este „izogama" atunci cind ambii gameti au o morfologie similara ; la numeroase protiste, aceasta este regula, gârnetii fiind ambii de aceeasi marime si ambii mobili. La mucorinee si alte ciuperci inferioare copuleaza elemente analoge din taluri deosebite, polarizate opus (heterotalie). Nu se poate vorbi aici decit de polarizare diferita, pe care sa o notam cu simboluri algebrice (+ si —) sau cu litere.

in cursul filogenezei asistam la o diferentiere morfo-functionala a gârnetilor, care devin inegali (anizogamie), pina la disproportia mereu citata, dintre un ou de pasare, cintarind zeci de grame, si un spermatozoid microscopic si diferit de mobil, unul din gameti miscindu-se spre celalalt. Pe aceasta linie, diferentierea sexuala ajunge la oogamie: un gamet voluminos, bogat in rezerve, imobil, care este ovulul, si altul mobil, mic, cu citoplasma redusa la minimum, care este spermatozoidul. In cazul acesta putem vorbi de elemente „feminine" si „masculine".

4. SENSUL BIOLOGIC PROPRIU AL NOTIUNILOR „MASCULIN"

SI „FEMININ"

Geddes si Thomson (1880) au cautat sa exprime in termeni generali diferentele sexuale care separa • femela (inclusiv elementele germinative), de mascul. Dupa acesti autori, urmati de numerosi altii, la femela fenomenul preponderent este anabolic sau de constructie a materiei organice, cu acumulare de energie; la mascul, fenomenul dominant este cata-bolic sau de dezagregare, energia eliberata maniiestindu-se printr-o mobilitate mai mare. Se mai spune ca masculul e „cinetic", femela fiind „trofica", masculul progresiv, iar femela conservatoare, ca la mascul domina functiile animale, iar la femela, cele vegetative.

Faptul ca diferentierea in elemente mascule si femele este o achizitie filogenetica nu a parut limpede tuturor biologilor. Pentru unii autori, dimpotriva, opozitia intre masculin si feminin corespunde unei diferente

VIRILISMUL

Prezenta izbitoare a caracterelor sexuale secundare masculine, la femeie, defineste virilismul. Dupa Seresevski si Vasiukova (1948) deosebim :

a) uirilisme partiale, in care semnul esential este hipertricoza si in care se pastreaza arhitectonica feminina ;

b) virilismul general, in care exista nu numai o crestere de tip masculin a parului, ci si o morfologie a corpului, ca si un timbru al vocii, masculine.

Nu orice hipertricoza este un virilism partial. Prin hipertricoza nu intelegem decit dezvoltarea anormala (ca volum, abundenta si culoare) a sistemului pilos in general. Perii se pot insa clasifica in : peri corporali generali, peri ambosexuali (axilari si pubieni), care apar la pubertate la ambele sexe, si peri sexuali adevarati sau masculini (mustati, barba, perii din regiunea sternala si de pe linia mediana abdominala), care cresc abia tirziu dupa pubertate (Danforth). Dezvoltarea exagerata a perilor corporali generali poarta numele de hirsutism ; se rezerva numele de pilozitate androida pentru prezenta perilor masculini la femeie si cel de virilism pilar pentru existenta simultana a perilor masculini si generali (Audit, 1952).

In patogenia virilismului intervin, ca si in toate sindromele ambi-sexuale, doi factori principali : dezechilibrul dintre androgeni si estrogeni (in favoarea primilor) si „terenul" tisular constitutional, asupra carora actioneaza hormonii (receptivitate conditionata familial, ereditar, etnic, dar si nervos central).

Factorii constitutionali sint evidenti, de pilda in virilismul pilar al femeilor caucaziene, la care Seresevski si Vasiukova (1948) n-au putut descoperi nici un fel de particularitati functionale ale sistemului endocrin. Invers, intr-o cercetare privind tratamentul fibromului uterin cu testosteron, Lambillori (1950) noteaza ca, spre deosebire de femeia europeana, negresa suporta doze mari de androgeni, fara ca sistemul ei pilos sa se dezvolte sau vocea sa fie net influentata ; in schimb, hipertrofia clitoridiana poate deveni considerabila.

Determinismul endocrin al pilozitatii depinde de un siner-gism complex intre hormonii sexuali si cei corticosuprarenali (Moussio-Fournier, 1946), cu pariciparea hipofizei. Luft (1955), prezentind un numar mare de femei hipofizectomizate (pentru cancer, diabet, etc), observa ca tratamentul cu doze relativ mari de testosteron nu produce virilism pilar. Pe de alta parte s-au semnalat sindrome hiperandrogenice hormonale, de origine suprarenala, fara virilizare (Klotz si Avril, 1955), in care participarea diencefalului era probabila (amenoree, obezitate, crize comitiale).

1. Hiperandrogenia absoluta reprezinta eventualitatea patogenica cea mai simpla ; ea este constituita de prezenta in organism a unui exces de androgeni, cu origine exogena (terapeutica) sau endogena (suprarenala ori ovariana).

in boala lui Cushing si tumorile sau hiperplazia congenitala simpla a suprarenalei, acest exces poate fi depistat prin dozarea 17-cetosteroizilor in urina (fractiunile P2 si $3). Seresevski si Vasiukova explica prin hiper-corticosuprarenalism si virilismele care insotesc alte sindrome endocrine.

Un exces de androgeni poate ii de asemenea de natura ovariana.

a) tumori ovariene virilizante (androame), cu originea in elemente de tip germinativ masculin (arenoblastoame) ; celule simpaticotrope hilare sau celule „lipidice" ; acestea din urma pot semana cu celulele corpului galben (luteom), ale corticalei suprarenalei (hiperneirom), ale tecii ioli-culare (foliculom lipidic) sau cu celulele Leydig (masculinoblastoame) ;

b) astazi se admite ca ovarul netumoral are o secretie fiziologica androgena (responsabila de fractiunile a (4 si 5) ale 17-cetosteroizilor), localizata in celulele hilare si (poate) in cele ale tecii interne. Astfel, printre leziunile capabile sa dea o hiperandrogenie absoluta se numara si hiperplazia celulelor simpaticotrope, hipertecoza „testoida" (Fraenkel, 1941) si luteinizarea granuloasei ovarelor. Aceste leziuni pot fi considerate, in unele cazuri, ca reactii la stimuli hipofizari specifici (gonadotropi).

HOMOSEXUALITATEA

Poate fi incadrata homosexualitatea printre deviatiile intersexuale dobindite ? Datele mai noi, statistice, eredo-biologice, psihologice, antropometrice, endocrinologice, histo-logice etc. — daca nu dau inca un raspuns satisfacator — permit in schimb o formulare mai justa a diferitelor intrebari si o dirijare adecvata a cercetarilor clinice si experimentale.

Date statistice. Raportul lui Kinsey, Pomeroy si Martin (1948), privind comportarea sexuala a barbatului american, bazat pe chestionare amanuntite, aplicate — cu toata discretia — la mii de persoane, indica o frecventa medie a homosexualitatii de 30°/o pentru ansamblul populatiei adulte masculine (din care 12°/o cu titlu accidental si 18°/o cu aspect habitual, predominind mai mult sau mai putin asupra activitatii sexuale normale). Hirschfeld gasise in Germania (1913) o frecventa de 3—5°/o ; Havelock Ellis, in Anglia (1921), 5°/o. Faptul ca homosexualitatea nu e foarte rara constituie un contra-argument pentru ipoteza dupa care ea ar reprezenta expresia psihica a unei inversari de sex (fenomen exceptional in specia umana). Homosexualitatea feminina pare sa fie cel putin de zece ori mai redusa decit cea masculina, dar inversarile de sex mai frecvente sint — dimpotriva — „feminizari".

Date eredo-biologice. Analiza statistica a frecventei relative a indivizilor de sex masculin si feminin, printre fratii homosexualilor, a aratat unor autori (Lang, 1941) o favorizare a sexului masculin (126, fata de 106) ; acest fapt sustine parerea ca o parte din homosexuali ar fi de fapt femei, cu inversiune a sexului. Aceeasi problema a fost ridicata de Kemp, Jores si Marx, ultimii intrebindu-se daca nu este vorba de intersexuati, la care inversiunea a avut loc dupa stabilirea „sexualitatii cerebrale". Czapnik interpreteaza aceste date in sensul urmator : tocmai excesul de baieti, intre frati, favorizeaza orientarea homosexuala a afinitatii sexuale.

GINECOMASTIA

Ginecomastia defineste o hipertrofie mamara la barbatul adult; examenul histologic exclude din acest grup simplele acumulari de grasime, tumorile si inflamatiile. Diagnosticul diferential histologic cu iibroza simpla si chistica este imposibil de facut, existind tranzitii intre aceste leziuni (dupa autorii germani, ginecomastia intra in cadrul adenofibrozelor).

Etio-patogenia ginecomastiei a fost foarte mult discutata. De circulatie curenta este ipoteza tulburarii primitiv testiculare ; de fapt, insa, singura leziune testiculara insotita cvasiconstant de ginecomastie este corioepiteliomul. Alte glande a caror alterare poate sta la baza ginecomastiei sint : suprarenala, ficatul, tiroida. Statistica lui Impallomeni (1948), care a revazut o bogata literatura, indica mai intii faptul ca leziunile care cauzeaza ginecomastia pot fi foarte usoare, fiind de aceea frecvent trecute cu vederea (46%’ din cazuri sint considerate „esentiale"). Cauza directa a ginecomastiei nu trebuie confundata cu bolile care favorizeaza aparitia sa; Un rol de prim ordin pare a-1 avea testiculul, care in 35,4% din cazuri este anormal; castratii participa numai cu 0,2% in statistica acestui autor (491 de cazuri). Ginecomastia poate fi considerata ca unul din primele semne de rupere — in favoarea primilor — a echilibrului dintre estrogeni si androgeni, rupere care poate fi datorita cantitatii, dar si calitatii produsilor secretati. Aceasta ipoteza este confirmata de aparitia gineco-mastiilor „iatrogene" in terapia masiva cu foliculina. Lipsa de asemanare structurala a multor ginecomastii cu mamela de femeie normala ar tine — dupa unii autori — de faptul ca tesutul niamar nu este stimulat, in aceste cazuri, de un „estrogen perfect", ci de un estrogen care isi conserva numai o parte din proprietatile sale mamotrope. Leziunile suprarenalei duc la ginecomastie prin tulburari in metabolismul cortieoizilor sexuali. Ficatul participa in 7,4% din cazuri, datorita — aproape sigur — rolului sau in inactivarea estrogenilor si in metabolismul sterolilor, in general. Tulburarile altor glande si aparate ar fi patogene prin repercusiunile lor la nivelul gonadelor si al cortico suprarenalelor.

FEMINIZAREA TESTICULARA PARTIALA

Cuprinde cazuri cu clitoris hipertrofie, unele caractere secundare de tip masculin si cresterea eliminarii 17-cetosteroizilor. Se pune intrebarea daca hipospadiasul scrotal cu criptorhism nu reprezinta forma cea mai usoara a feminizarii testiculare.

Feminizarea testiculara cu insuficienta si hiperplazie congenitala a suprarenalei

Este o forma particulara a hiperplaziei corticosuprarenale congenitale la baieti, cu dezvoltare feminina a tractului genital. In literatura sint descrise sase cazuri, toate sfirsindu-se in primele saptamini sau luni de viata, cu simptomele unui sindrom addisonian : anorexie, voma, diaree, distrofie, pigmentare. Prader (1957) descrie cresterea potasiului, scaderea sodiului seric si eozinofilia. Eliminarea 17-cetosteroizilor si a oxiste-roizilor este scazuta.

Sexul cromozomial poate fi masculin, in care caz exista testiculi si un tract analog cu cel din feminizarea testiculara, sau feminin, cind gonada si tractul sint feminine.

FEMINIZAREA TESTICULARA COMPLETA

Sub acest nume, Morris (1953) si Deamer (1954) au cuprins cazurile de pseudohermairoditism masculin in care constitutia corporala exterioara este in intregime feminina, dar bolnava prezinta amenoree primara si sterilitate, vaginul este scurt (in fund de sac), uterul lipseste, sexul cro-mozomial fiind masculin, in abdomen (sau in herniile inghinale, frecvente) gasindu-se testiculi. Pilozitatea sexuala este in general insuficienta (hairless wornen — Wilkins, 1950) si citeodata biotipul poseda note de usor eunucoidism. Eliminarea estrogenilor este variabila, cea a gonadotrofinelor, crescuta.

Anatomopatologic, testiculul nu difera de cel criptorhid. • De obicei gasim numai celule sertoliene, rareori elemente ale liniei seminale sau chiar spermatozoizi ; celulele Leydig sint normale sau hipertrofice. Se pot intilni alteori adenoame tubulare, analoge arenoblastoamelor ovariene (dupa unii autori, frecventa tumorilor maligne este destul de mare : 7 din 82 de cazuri). in locul trompelor sau alaturi de ele putemxgasi canale deferente. in corticosuprarenaia nu se intilnesc modificari. Vaginul are pereti cu structura si grosime normale si incarcatura glicogenica suficienta, cu acidofilie uneori marcata (25—70%), variind insa dezordonat.

Etiologic intervine — cu multa probabilitate — un element ereditar (frecvente imbolnaviri familiale, sindromul fiind regasit in ascendenta materna a bolnavilor ; alteori se intilneste in familie lipsa parului axilar, ca anomalie izolata). S-a vorbit de un caracter recesiv, legat de sex (cu autozom dominant), dar si de posibilitatea unei formule triploide (XXY) sau de o actiune genetica pleiotropa.

Patogenia sindromului e complexa. Pe baza sexului nuclear se exclud interpre-tarile autorilor care, dupa Qoldschmidt, au admis o transformare a ovarului in testicul, in fazele timpurii ale dezvoltarii embrionare. Cu toate acestea, posibilitatea transformarii tesutului ovarian in tesut testicular este demonstrata de numeroase experiente recente; amintim astfel observatiile tui Evans si Li, care au gasit in ovarele sobolancelor tratate mult timp cu hormon sornatotrop structuri tubulare testoide.

Pentru un caz de pseudohermafroditism masculin, Parhon, Sahleanu, Danila-Muster, Stan si Angelescu (1952) au propus urmatoarea interpretare : inversiune gonadala totala, dar imperfecta (de origine genetica) ; sexualizare somatica, sub influenta estrogenilor materno-placentari, favorizata de hiperreceptivitatea tisulara, determinata de sexul genetic. Sexul genetic al cazului nu a fost insa precizat.

„Masculinizarea" electiva a gonadelor, sub actiunea hormonilor suprarenali (Broster 1938), este o ipoteza care nu poate fi retinuta, din aceleasi motive. Testiculul exista, dar are o activitate hormonala anormala. Lipsa uterului si (uneori) a trompelor arata ca in prima faza a organogenezei genitale duna a Il-a—a IlI-a), testiculul secreta testosteron sau un factor necunoscut, responsabil de regresiunea conductelor lui Miiller. Androgenii lipsesc insa in faza ulterioara, cind se edifica organele genitale externe (de unde caracterul lor feminoid), ca si la pubertate, de unde lipsa de dezvoltare a caracterelor sexuale secundare. Aceasta „lipsa" poate fi o veritabila hipoandrogenie, dar si o androgenorezistenta a efectorilor (pseudoendocrinopatie). Pentru aceasta ultima supozitie pledeaza saracia pilozitatii si rezistenta ei la tratamentul cu androgeni (general sau local), desi foliculii pilosi exista. La unele femei, altfel sanatoase, Wilkins a descris o absenta a parului sexual, care nu a cedat la testosteron. In feminizarea testiculara ar interveni deci, ca o oarecare probabilitate, o androgenorezistenta ereditara. In cazul acesta sintem obligati sa admitem ca in regresiunea conductelor miilleriene ar interveni un „cofactor" necunoscut.

 

HERMAFRODITISMUL SI PSEUDOHERMAFRODITISMUL

Gruparea in aceeasi categorie clinica a acestor doua categorii de anomalii se justifica prin faptul ca in specia umana nu exista hermafroditi in sensul biologic al cuvintului (capabili sa functioneze totodata ca barbat si ca femeie), ci numai „purtatori de malformatii genitale" (Costantini si

Toreilles, 1942). Dar fiecare dintre acesti pacienti este un „caz particular" in ochii medicului solicitat sa ia o atitudine, care trebuie bazata pe examenul aspectelor individuale ale cazului, pe „bilantul sexual" al bolnavului (Ombredanne).

Hermafroditismul „adevarat" (cu coexistenta . elementelor sexuale mascule si femele) este un ter,men care inglobeaza, pina azi, cel putin 80 de cazuri, bine studiate in literatura ultimilor 50 de ani. De multe ori individul are un penis erectil (uneori hipoplazic) si o constitutie corporala mixta (in general cu pielea glabra si fina, bazin larg, sini dezvoltati) vocea este subtire. In pelvis exista : a) un tract__ genital feminin, moderat hipoplazie, cuprinzind un ovar cu foliculi maturativi, trompe si uter cu semne de impregnare hormonala a endometrului si posibila aescuamarea ciclica (tradusa prin colici abdominale periodice sau scurgeri de singe prin uretra) ; b) un testicul cu spermatogeneza eventual activa.

Diagnosticul cromozomial a aratat ca aceste cazuri nu sint omogene din punct de vedere genetic (Danon). Din zece cazuri, studiate de Barr si Hinglais, sase au fost diagnosticate XX si patru XY. Biopsiile bilaterale de piele au dat totdeauna rezultate concordante, ceea ce face ca — deocamdata — eventualitatea unor mozaicuri de celule „masculine" si „feminine", sa nu aiba argumente in sprijinul ei. Intr-un caz al lui Matthews, Hughesden si Howard (1953), examenul cito-logic al meiozelor a sugerat formula cromozomiala XXY care se evidentia in piele sub forma unor nuclei de tip feminin. Overzier (1957), amintind despre unele tera-toame cu sex nuclear diferit de al purtatorului, se intreaba daca in unele cazuri de hermafroditism nu e vorba de neoformatia unei gonade heterologe.

Profilul hormonal al hermafroditismului cuprinde

0 dubla impregnare hormonala variabila, responsabda de caracterele sexuale secundare mixte. In cazurile cu bilant excedentar android, impregnarea estrogena explica ginecomastia, vocea subtire si absenta pilozitatii faciale ; indepartarea tesutului ovarian aduce o ameliorare rapida. La producerea androgenilor si estrogenilor participa, atit tesutul ovarian, cit si cel testicular ; s-a semnalat (Naujoks) cresterea eliminarii urinare a go-nadotropilor. La hermafroditii cu sex civil masculin, libidoul este in general orientat catre femei, ceea ce se poate lega de factori social-educativi.

Pseudohermafroditismul, studiat din acelasi punct de vedere, a infirmat asertiunea dupa care, in aceste cazuri, tipul gonadei corespunde sexului genetic. Acest fapt e echivalent cu confirmarea existentei inversarii sexului la om, in cursul vietii embrionare.

SIMDROME AMBI SEXUALE CONGENITALE DISGENEZIA GONADICA TOTALA

Sub acest nume (Grumbach, 1955), ca si sub sinonimele de ovar-agenezie, sindrom al ovarelor rudimentare, status Bonnevie — Ulrich (1930), se intelege tabloul clinic caracterizat prin asocierea unor malformatii caracteristice, cu semne de infantilism sexual, la un individ avind organe genitale interne si externe de tip feminin.

Hipogonadismul se manifesta prin hipoplazie a uterului si trompelor, dezvoltare insuficienta a sinilor, amenoree primara, pilozitate sexuala redusa, infantilism psihic si osteoporoza (determinind dureri ale regiunii dorsale).

Caracterele asociate tipice (facultative) constau in nanism, torace in forma de scut, git scurt si lat, cu pielea laxa (git „palmat" — pterygium colii), cubitus valgus; prezenta lor defineste „sindromul lui Seresevski-Turner". Urechile sint joase, rau modelate. Datorita epicantusului, micrognatiei, unei cutis laxa, urechilor jos implantate si gitului scurt, bolnavele au uneori o expresie de „sfinx". Puseul pubertar lipsind, desi cresterea se incheie cu 3 ani mai tirziu decit la femeile normale (prin inchiderea mai tardiva a epifizelor), inaltimea atinsa este de abia 130—150 cm; proportiile au note eunucoide (anvergura mai mare decit talia). Perimetrul

toracic are valori exagerate in raport cu talia, iar mameloanele par exagerat distantate. La copilul mic se observa hipoplazie mamelonara, edem limfangiec-tatic al extremitatilor si prezenta de nevi.

AZOOSPERMIILE

Mult timp cauza sterilitatii unui cuplu a fost atribuita exclusiv femeii; cercetarile moderne au aratat insa ca barbatul poate fi si el incriminat in 35—45% din cazuri (Gilbert-Dreyius).

Azoospermiile au cauze variate si pot fi reversibile sau definitive.

Azoospermiile propriu-zise (prin lipsa maturarii elementelor germinale) releva de obicei o tulburare a mecanismelor endocrine.

Spermatogeneza este determinata de influente hormonale, cele doua glande cu rol principal fiind antehipofiza si testiculul.

Androgenii stimuleaza elaborarea plasmei seminale si ejacularea; sint in strinsa legatura cu producerea plasmei de catre organele genitale, reglind secretia fiecarei glande accesorii in parte. Dupa castrare se produce regresiunea glandelor anexe si disparitia functiei lor secretoare. in ultimii ani, introducerea metodelor chimice a permis evaluarea indirecta a activitatii androgene, prin testul fructozei, al acidului citric si al fosfatazei acide din sperma.

In ceea ce priveste actiunea directa a hormonului masculin asupra spermatogenezei, exista inca multe controverse. Rezultatele variabile obtinute de experimentatori sint in functie de dozele utilizate.

La animalul hipofizectomizat, androgenii mentin citva timp spermatogeneza; la cel matur, o stimuleaza.

In ultimul timp s-a pus problema secretiei — sub influenta FSH-ului —■ a unui steroid spermatogenetic, diferit de testosteron (Dvoskin). A5-pregnenolonul, descoperit in testiculul de porc, ar avea aceste proprietati. Dorfman a demonstrat ca progesteronul, care face parte din steroizii spermatogenetiei, este un precursor in sinteza testosteronului. Poate ca si actiunea de stimulare a ICSH-ului, in doze mici, s-ar explica prin producerea, sub influenta sa, a unui hormon spermatogen.

Alaturi de reglarea umorala, sistemul nervos contribuie — in special prin hipo-talamus — la dezvoltarea si activitatea normala a testiculului. Reglarea nervoasa a functiei gonadice este expusa in capitolul al III-lea.

PROFILAXIA SI TRATAMENTUL MASTURBATIEI

Sub acest aspect, masturbatia ne apare ca o problema clinica demna de toata atentia. Pentru ca fenomenul isi are originea in conflictul care apare la un moment dat intre necesitatile individului si posibilitatea lor de rezolvare, o interventie eficace a medicului trebuie sa fie complexa si competenta. Terapeutul minuitor de medicamente trebuie dublat de un cunoscator obiectiv al fenomenelor psiho-sexuale.

Lipsa de obiectivitate stiintifica, prejudecatile si superficialitatea in acest domeniu au dus la aparitia unei bogate literaturi de „initiere sexuala", a carei influenta nefasta dainuie inca si azi in conceptia maselor si chiar a medicilor. Literatura aceasta condamna, aproape in unanimitate, masturbatia, facind-o responsabila de adevarate calamitati. Cu un aspect exterior de rigurozitate stiintifica, ea da parintilor speriati scuza pedepselor aspre si nejustificate, ian masturbantilor — care le citesc intimplator — spaima gravelor consecinte.

Citez din literatura un caz in care parintii legau copilul in timpul somnului, crezind ca in felul acesta il pedepsesc si il impiedica sa se masturbeze. Copilul si-a continuat insa practica in modul cel mai ingenios : a petrecut o sfoara in jurul penisului, luind capatul intre dinti; prin miscari ritmice ale capului se masturba atit de intens, incit si-a produs o gangrena a penisului.

Citez din consultatiile personale un alt caz, privind un impotent in virsta de 40 de ani. Acesta si-a inceput viata sexuala la 14 ani, prin masturbare, pe care a continuat-o pina la 20 de ani, cind s-a casatorit; dotat cu o constitutie puternica, a avut zilnic raporturi normale si — suplimentar — s-a masturbat. La 40 de ani, citind intimplator o carte de „educatie" sexuala, afla insa ca impotenta este consecinta fatala si nelipsita a masturbatiei; de a doua zi, erectiile sint imposibile si orice tentativa de acuplare ramine de atunci fara rezultat.

Profilaxia masturbatiei poate fi eficace, numai cunoscindu-i cauzele, care reprezinta in acelasi timp si punctul ei de atac.

Rolul medicului este relativ redus, mai ales atunci cind este vorba de copii, unde sarcina cade in grija educatorilor ; in primul rind este necesara instruirea acestora. Interventia profilactica trebuie indreptata asupra curiozitatii copilului in ceea ce priveste organele genitale, asupra igienei si anturajului sau.

1. Crearea unui mister si a unui exces de pudicitate in jurul organelor sexuale suscita, contrar asteptarilor, curiozitatea, si asa foarte vie, a copilului. Efortul de a gasi o explicatie, satisfacatoare pentru nivelul de intelegere respectiv, este in orice caz mai putin chinuitor decit intreaga atitudine pe care o au parintii, de exemplu in fata asa-zisei „precocitati". Efortul ne pare insa greu, fiindca tentativa nu este intreprinsa.

2. Igiena organelor sexuale este in general delasata, datorita aceluiasi tabu, care nu permite atingerea lor. Efectul este insa invers : secretiile acumulate intre preput si gland, neindepartate prin spalare, se descompun, devin acide si produc prurit si usturimi, care vor determina — in secret — gratajul. Uneori si curatirea prea insistenta are acelasi rezultat. Este bine sa se faca igiena copilului inca de cind este foarte mic, pentru a-i intra in obisnuinta, cu aceeasi regularitate si indiferenta ca si pentru restul organismului.

3. Al treilea element, anturajul, atirna cel mai greu in balanta, exemplul copiilor viciati fiind asimilat cu usurinta. Se impune de aceea o supraveghere atenta, mai usor de exercitat in camine, prin vigilenta educatorilor.

Problema profilaxiei masturbatiei la pubertate este mult mai spinoasa.

Si aici elementul educativ joaca rolul cel mai important. Orientarea tinarului catre o ocupare cit mai completa a timpului „liber", prin lecturi atractive, dar lipsite de elemente erotice excitante, prin sport si prin antrenarea in munci de raspundere, ii canalizeaza barbatia nativa pe fagasul ei adevarat, de ocrotire a femeii si a familiei, de responsabilitate fata de oameni. Sexualitatea adolescentului, neatitata de lecturi, filme sau conversatii erotice, se va dezvolta armonios ca si restul personalitatii sale.